Şapte dintre indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,47%, la 7.711,84 puncte, iar indicele BETPlus a ajuns la 1.147,57 puncte, după o apreciere de 0,4%.
Indicele BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a crescut cu 0,47%, la 9.526,19 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,34%, fiind cotat la 31,842,44 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au stagnat la preţul de 0,899 lei/unitate.
Titlurile "Romgaz" (SNG) au urcat cu 0,72%, la 27,85 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" stagna, la 6,55 dolari/unitate.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) au închis şedinţa în stagnare, la nivelul unitar de 13,76 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor creştea cu 0,78%, la 12,95 dolari/unitate.