Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

M.I.
Piaţa de Capital / 21 iulie 2017

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat, ieri seară, de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza "unui tranzient în partea clasica a centralei", anunţă conducerea Nuclearelectrica, precizând că reconectarea se va face în câteva ore.

Conducerea SN Nuclearelectrica SA arată, într-un comunicat de presă, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional joi, la ora 17:40, din cauza "unui tranzient în partea clasică a centralei", transmite News.ro.

Nuclearelectrica precizează: "În prezent, reactorul Unităţii 2 este la putere, iar specialiştii CNE Cernavodă efectuează analize tehnice privind natura tranzientului. Întrucât reactorul este la putere, reconectarea Unităţii 2 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional se va realiza în câteva ore".

Sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi realizarea analizelor tehnice nu implică niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător, precizează sursa citată.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb