A fost respins acordul de modificare a politicilor europene privind biocarburanţii

F.A.
Internaţional / 13 decembrie 2013

Statele Membre ale Uniunii Europene (UE) nu au ajuns la niciun acord în privinţa limitării folosirii biocarburanţilor din culturi agricole în transporturi, relatează un comunicat de presă trimis redacţiei.

Conform estimărilor, amânarea luării unei decizii va conduce la creşterea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră şi a preţurilor la alimente.

Miniştrii europeni pentru energie au respins ieri, în Consiliul de la Bruxelles, un acord politic de modificare a politicilor europene privind biocarburanţii, precizează documentul citat. Propunerea respinsă ar fi limitat la 7% utilizarea biocarburanţilor din generaţia I, obţinuţi din culturi alimentare.

Deşi ar fi reprezentat o îmbunătăţire a politicilor actuale, introducerea plafonului de 7% a fost considerată de statele europene promotoare ale unor politici curate drept un compromis prea mare, faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de 5%.

"Dacă ar fi fost aprobată, propunerea de compromis ar fi avut efecte grave, dar menţinerea stării de fapt este dezastruoasă. Absenţa oricăror măsuri înseamnă emisii şi preţuri mai mari", a declarat Nu¹a Urbancic, manager pentru combustibili curaţi în cadrul Federaţiei europene "Transport&Environment".

Olanda, Belgia, Danemarca, Italia şi Luxemburg au refuzat să sprijine acest compromis, în timp ce ţara noastră, pe de altă parte, a susţinut propunerea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb