A murit Francisco Flores, fost preşedinte al statului El Salvador

Ioana Dogaru
Internaţional / 31 ianuarie 2016

Fostul preşedinte al statului El Salvador Francisco Flores, în vârstă de 56 de ani, care urma să fie judecat pentru deturnarea a 15 milioane de dolari, a decedat sâmbătă seară după ce s-a aflat o săptămână în comă, a anunţat partidul său, relatează AFP şi DPA.

"Ne exprimăm regretul pentru decesul fostului preşedinte Francisco Flores, suntem solidari cu familia sa" în acest momente dificile, a precizat, pe Twitter, partidul de dreapta de opoziţie Alianţa Republicană Naţională (ARENA), din care făcea parte Flores.

El Salvador "şi-a pierdut unul dintre cei mai buni lideri", a spus Jorge Valedo, preşedintele ARENA.

Flores, în fruntea ţării din America Centrală din 1999 şi până în 2004, era spitalizat din 24 ianuarie în urma unei hemoragii cerebrale şi se afla în comă, "cu toată partea dreaptă a corpului paralizată", potrivit avocaţilor săi.

La 8 ianuarie, un tribunalul din El Salvador a amânat sine die procesul lui Francisco Flores, aşteptând să poată fi audiaţi martori ai unei bănci din Costa Rica ce urmau să vorbească despre tranzacţiile bancare efectuate de către Flores, potrivit surselor citate.

Ancheta împotriva fostului preşedinte a fost deschisă în urma unor acuzaţii care i-au fost aduse de succesorul său, Mauricio Funes. Acesta a afirmat că Flores a primit în total 15 milioane de dolari din Taiwan, în trei cecuri între 2003 şi 2004, potrivit DPA.

Banii erau destinaţi pentru programe sociale, însă fostul preşedinte i-ar fi păstrat pentru el, conform rechizitoriului, transmite DPA.

El se afla în arest la domiciliu în momentul în care a fost internat în spital, informează sursele citate.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb