AAF: Activele nete ale fondurilor deschise locale au urcat cu 0,7% în iunie

Andrei Stan
Piaţa de Capital / 13 iulie 2017

AAF: Activele nete ale fondurilor deschise locale au urcat cu 0,7% în iunie

Activele nete ale fondurilor deschise locale au urcat în luna iunie cu 0,7%, la 22,58 miliarde lei, în vreme ce creşterea în anul curent a fost de 3,2%, informează un comunicat de presă al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

"Fondurile deschise locale au înregistrat în luna iunie intrări nete de 231,8 milioane lei (50,7 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni (134,3 milioane lei), cele reunite sub categoria «Altele» (48,4 milioane lei), cele diversificate (39,3 milioane lei), cele de acţiuni (4,8 milioane lei), cele cu capital garantat (3,1 milioane lei) şi cele de randament absolut (1,9 milioane lei), în vreme ce fondurile monetare au avut valoarea răscumpărărilor egală cu cea a subscrierilor", precizează comunicatul, potrivit Agerpres.

Datele AAF mai arată că activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în ţara noastră au scăzut cu 0,5%, comparativ cu luna mai, până la nivelul de 2,84 miliarde lei (624,3 milioane euro), şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 9,4%.

Sursa citată menţionează: "Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 11,2% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna iunie intrări nete de 24,7 milioane lei (5,4 milioane euro). Activele nete ale celor 20 de fonduri închise (locale şi străine, cu excepţia SIF şi Fondul Proprietatea) au sporit cu 0,6% în luna raportată, până la 550 milioane de lei (120,1 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat intrări nete în luna iunie de 10 milioane lei (2,2 milioane euro) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an de 11,5%".

Activele nete ale celor 191 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în iunie cu 0,6%, până la 26 miliarde lei (5,7 miliarde euro), înregistrând un avans de 4% în anul 2017.

Subscrierile nete ale lunii au fost de 266,5 milioane lei (58,3 milioane euro).

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb