Accident în Capitală cu şase persoane rănite

Ioana Dogaru
Miscellanea / 24 ianuarie 2016

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme şi s-a soldat cu şase răniţi s-a produs, duminică dimineaţă, în Capitală, în zona Podului Străuleşti, informează Agerpres.

Potrivit inspectorului principal Laura Snae de la Brigada de Poliţie Rutieră, un autovehicul marca BMW, care circula dinspre Bucureştii Noi spre restaurantul Doi Cocoşi, a pierdut controlul la aproximativ 100 de metri după Podul Străuleşti, intrând pe contrasens şi lovind alte două autoturisme, o Dacia Duster şi un Chevrolet.

"Din impact au rezultat şase persoane rănite, câte două din fiecare maşină, care urmează să fie transportate la spital, după descarcerare", a precizat, pentru Agerpres, reprezentantul Poliţiei Rutiere.

La faţa locului se fac cercetări pentru a se stabili modul de producere a accidentului şi pentru a se întocmi dosar de cercetare penală, în urma anchetei urmând să fie stabilit cu exactitate a gradul de vinovăţie a persoanelor implicate, transmite sursa citată.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb