Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut

V.D.
Piaţa de Capital / 14 iunie 2018

Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut

Activele nete ale celor 200 de fonduri deschise şi închise (cu excepţia SIF şi FP), locale şi străine, au scăzut în luna mai cu 2%, până la 25,6 miliarde de lei (5,5 miliarde de euro), iar faţă de începutul anului declinul este de 3%, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.

Ieşirile nete ale lunii mai au totalizat 342,7 milioane de lei (73,9 milioane de euro).

Activele celor 78 de fonduri deschise locale s-au cifrat la 21,5 miliarde de lei (4,6 miliarde de euro) în luna mai, după o scădere cu 1,9% faţă de luna precedentă şi cu 5,4% faţă de începutul anului.

Fondurile deschise locale au înregistrat ieşiri nete de 375,7 milioane de lei (81 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-221 milioane de lei), cele reunite sub categoria 'alte fonduri' (173 milioane de lei), cele cu capital garantat (- 9,2 milioane de lei) şi cele de randament absolut (-8,8 milioane de lei). Pe de altă parte, au beneficiat de intrări nete fondurile diversificate (+27,4 milioane de lei), cele monetare (+6,5 milioane de lei) şi cele de acţiuni (+2,3 milioane de lei).

Activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 1,7% comparativ cu luna aprilie, până la nivelul de 2,95 miliarde de lei (635 milioane de euro) şi au înregistrat, de la începutul anului, o creştere de 0,3%.

Fondurile deschise străine distribuite în România au o pondere de 12% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii şi au avut în luna mai intrări nete de 5 milioane de lei (1,1 milioane de euro).

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb