Activitatea de autoevaluare a Armatei României pentru anul trecut a avut loc astăzi

F. A.
Politică / 25 februarie 2013

Activitatea de autoevaluare a Armatei României pentru anul 2012 s-a desfăşurat astăzi în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta, se precizează într-un comunicat de presă.

Generalul-locotenent Ştefan Dănilă a prezentat o radiografie a stării armatei, punând accent pe obiectivele prioritare ale Statului Major General, participarea la proiectele Alianţei de dezvoltare a capabilităţilor comune, dezvoltarea capabilităţilor prin abordare multinaţională de tip Smart Defence şi iniţiativa de forţe interconectate (Conected Forces Initiative), serviciul de luptă şi participarea la operaţii în afara teritoriului naţional.

"În anul 2012, Armata României a acţionat în folosul populaţiei civile la aproximativ 900 de intervenţii, care au însumat un efectiv de peste 9.000 de militari şi 1.300 de mijloace tehnice", a spus şeful Statului Major General.

De asemenea, generalul-locotenent Ştefan Dănilă a prezentat obiectivele prioritare ale Armatei României pentru anul în curs pe termen mediu şi lung.

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a apreciat că ţara noastră şi-a îndeplinit toate obligaţiile militare asumate în faţa organismelor internaţionale.

"Consider că anul 2013 este unul de referinţă. Acum, pentru prima dată după cinci ani de scăderi consecutive, bugetul apărării este mai mare cu 14 la sută faţă de cel din anul precedent. La cheltuielile de capital sunt repartizate peste 700 de milioane de lei şi ne dorim ca, anual, să avem o creştere cu 0,3 la sută din PIB la bugetul MApN", a declarat ministrul Duşa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb