AdePlast face precizări referitoare informaţiile publicate în presă despre Cupa Ligii

A.C.
Companii / 28 mai 2017

AdePlast face precizări referitoare informaţiile publicate în presă despre Cupa Ligii

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public despre Cupa Ligii, unde se fac referiri la numele companiei AdePlast, compania a făcut precizări cu privire la demersul în competiţie, potrivit unui comunicat de presă.

Compania AdePlast susţine că a respectat pe deplin contractul, iar sumele pe care le-a plătit au fost mai mari decât cele din Cupa României.

În comunicat se mai precizează că Demersul AdePlast în această competiţie sportivă a fost unul de bună credinţă, dorind a ajuta fotbalul românesc într-un moment mai dificil, când valoarea şi adevăratul spectacol sportiv trebuie susţinute intens.

Reprezentanţii companiei transmit: "Ne-am fi dorit (şi sperăm în continuare) ca această competiţie să aibă o continuitate într-un plan sportiv superior. În acest sens, o confruntare între câştigătoarea Cupei României şi câştigătoarea Cupei Ligii AdePlast ar fi generat un interes masiv în rândul suporterilor şi câştiguri suplimentare pentru cluburile sportive. Ne delimităm total de diferendele dintre Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal şi considerăm că orice scandal care implică astfel de competiţii poate aduce prejudicii mari atât organizatorilor, sportului în sine, dar şi ţării noastre la nivel internaţional".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb