AEP a lansat în dezbatere modificarea Metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali

George Forcoş
Politică / 2 septembrie 2016

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali, anunţă instituţia prin intermediul unui comunicat de presă.

Prin proiectul de hotărâre se propune ca decizia AEP pentru admiterea în Corpul experţilor electorali a persoanei care îndeplineşte condiţiile legale să fie adoptată pe baza avizului favorabil emis de compartimentul de specialitate competent din cadrul AEP; pe baza propunerilor privind persoanele care au promovat examenul, formulate de compartimentul de specialitate competent din cadrul AEP; pe baza propunerilor formulate de Ministerul Afacerilor Externe privind persoanele care vor face parte din corpul experţilor electorali din străinătate.

Potrivit sursei citate, persoanele propuse de Ministerul Afacerilor Externe vor întocmi câte o declaraţie referitoare la îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi luarea la cunoştinţă a atribuţiilor care le revin în calitate de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare din străinătate sau operator de calculator, în cazul în care vor fi desemnate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb