AEP: Peste 1,2 milioane lei subvenţii acordate partidelor în luna martie

Adina Lateş
Politică / 15 martie 2016

Valoarea totală a subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice în luna martie se ridică la 1.226.476,53 lei.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) remis astăzi redacţiei, cea mai mare parte a subvenţiei rezultate în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art. 24 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale a fost acordată Partidului Naţional Liberal - 532.044,16 lei.

Pe următoarea poziţie se află Partidul Social Democrat, cu o subvenţie de 444.258,04 lei, urmat de Uniunea Naţională pentru Progresul României - 206.994,65 lei, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - 43.179,68 lei şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 3.741,47 lei.

Conform AEP, acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a fost suspendată prin decizia preşedintelui AEP din 19 ianuarie 2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb