AfD depăşeşte pentru prima oară, într-un sondaj, SPD

L.E.
Internaţional / 30 septembrie 2018

Angela Merkel (sursa foto: Twitter)

Angela Merkel (sursa foto: Twitter)

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta, antimigraţie) a depşit pentru prima oară Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga, la putere), într-un sondaj publicat astăzi, relatează DPA.

Potrivit acestui sondaj, realizat de Emnid pentru ediţia de astăzi a tablodului Bild, AfD este creditat cu 17% din intenţiile de vot, iar SPD cu 16%. Cei 1.902 de respondenţi au fost întrebaţi, în perioada 20-26 septembrie, cu care partid ar vota în alegeri, dacă ar avea loc astăzi.

Uniunea Creştin Democrată (CDU, centru-drepta, la putere) a cancelarului Angela Merkel şi aliata sa bavareză (Uniunea Creştin Socială (CSU, dreapta, la putere) au obţinut de asemenea un scor prost, de 27% împreună, cel mai slab rezultat pe care l-au obţinut de când face sondaje Enmid.

CDU, CSU şi SPD fac parte din actualul Guvern ar obţine împreună 43% în alegeri, porivit acestui sondaj. În ultimele alegeri, cele trei formaţiuniau obţinut împreună 53,4% din voturile exprimate, relatează News.ro.

Potrivit altui sondaj, realizat tot de Emnid, 48% dintre persoanele chestionate au declarat că nu o mai consideră pe Angela Merkel cea mai potrivită persoană în funcţia de cancelar.

Alţi 46% dintre respondenţi sunt de părere că aceasta nu ar trebui să îşi ducă până la final actualul mandat, care ar urma să se încheie în 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb