Agenţia Mercury360 se alătură proiectului IQads Kadett

F. A.
Comunicate de presă / 30 mai 2011

IQads Kadett, primul program de identificare, selectare şi formare a tinerilor cu potenţial pentru o carieră în industria de marcom, anunţă alăturarea ca partener în proiect a Mercury360, una dintre cele mai mari agenţii integrate de consultanţă de marketing şi comunicare, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Lansat la finalul anului 2009 de către IQads, proiectul îşi propune să facă legătura între mediul academic şi industria de marketing şi comunicare, astfel încât parteneriatul cu Mercury360 vine în sprijinul obiectivului de susţinere a viitorilor profesionişti în domeniu.

"Dintotdeauna, Mercury360 a preferat să exploreze direcţii noi, să încurajeze tinerii cu potenţial şi să le ofere acestora posibilitatea dezvoltării în cadrul organizaţiei. În istoria agenţiei sunt exemple remarcabile în acest sens, şi nu puţine. De aceea, ideea de a ne asocia cu IQads Kadett vine ca o continuare firească a politicii noastre de personal. Suntem conştienţi că odată cu revenirea pieţei, advertising-ul îşi va recupera din stelele pierdute, iar nevoia de oameni bine pregătiţi va creşte considerabil", a declarat Radu Miu, CEO Mercury360.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb