AIPC: Consolidarea acţiunilor de la SIF Moldova este echivalentă cu o expropriere

Piaţa de Capital / 20 noiembrie 2015

Consolidarea acţiunilor de la SIF Moldova este echivalentă cu o expropriere

Actualizare 17:28 SIF Moldova rămâne "deschisă primirii tuturor opiniilor şi recomandărilor venite din piaţă"

SIF Moldova transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că, în urma publicării Convocatorului AGEA din 13/14.01.2016, a luat notă de exprimarea în mediul public a opiniilor referitoare la problematica propusă acţionarilor pe ordinea de zi, venite din partea unor acţionari dar şi din partea ASF.

SIF Moldova precizează că, premergător acestui demers "strict tehnic" (convocarea AGEA din 13/14.01.2016) şi în acord cu pricipiile de Guvernanţă Corporativă, au fost iniţiate consultări cu investitori, specialişti şi consultanţi din piaţă, pentru fundamentarea oportunităţii propunerii spre dezbatere în mediul public a unor subiecte de interes identificate de înşişi actionarii, nu doar ai SIF Moldova, ci ai tuturor SIF-urilor.

"SIF Moldova rămâne deschisă primirii tuturor opiniilor, recomandărilor venite din piaţă, din partea Reglementatorului, propunându-şi ca în limita termenelor legale prevăzute în Covocator, în intervalul perioadei de dezbateri, să clarifice toate aspectele interpretative, asigurând astfel posibilitatea supunerii temelor spre dezbaterea acţionarilor, indiferent de numărul de acţiuni deţinute", se arată în comunicat.

În viziunea societăţii, astfel va fi permisă exprimarea opiniilor şi opţiunilor pentru propunerea şi adoptarea unor decizii care să clarifice posibilele aspecte şi limitări ale exercitării drepturilor, atât în calitate de acţionar, cât şi de contribuabil.

SIF Moldova subliniază: "Importanţa problematicii privind subiectul exercitării opţiunilor acţionarilor nu poate fi validată doar în cadrul dezbaterilor fie chiar de strictă specialitate sau autoritate, ci doar în cadrul AGEA, aşa cum legislaţia o impune".

(S.A.)

------------

Consolidarea acţiunilor de la SIF Moldova prin majorarea valorii nominale a acestora, anunţată de SIF Moldova (SIF2), este echivalentă cu o expropriere, întrucât va avea ca efect lipsirea micilor acţionari de drepturile de proprietate, potrivit Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC).

"Măsura (...) are drept efect o veritabilă lipsire a micilor acţionari de dreptul lor de proprietate asupra acţiunilor. O asemenea «expropriere» va interveni pentru toţi acţionarii care nu vor participa la procesul de rotunjire la întreg a acţiunilor deţinute, şi pentru care SIF Moldova propune doar o simplă restituire a aporturilor", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

SIF Moldova a convocat acţionarii pe 13 ianuarie pentru a aproba consolidarea valorii nominale a unei acţiuni de la 0,1 lei la 2,5 lei, concomitent cu reducerea numărului total de acţiuni. Capitalul social, de 103,8 milioane de lei, este împărţit în prezent la 1,038 miliarde de acţiuni, iar după consolidare va fi împărţit la 41,5 milioane de titluri, pentru fiecare acţiune nouă urmând să fie consolidate 25 de titluri.

De asemenea, acţionarii trebuie să aprobe procedura de consolidare a valorii nominale, cu acordarea dreptului tuturor acţionarilor de a opta pentru întregirea numărului de acţiuni până la completarea unei acţiuni consolidate prin aport în numerar sau restituire aport la capitalul social. Restituirea aportului la capitalul social ar urma să se facă la valoarea nominală de 0,1 lei/titlu, în timp ce preţul din piaţă este de aproximativ opt ori mai mre.

SIF Moldova estimează la 59 de milioane de acţiuni pachetele care nu pot intra în consolidare, nefiind multiplu de 25. Aceste reprezintă în total 5,6% din capitalul SIF-ului şi sunt deţinute de acţionarii care deţin participaţii foarte mici, de 5 -10 acţiuni, dobândite în cele mai multe cazuri în urma procesului de privatizare în masă.

AIPC notează că în legislaţia din România singura procedură de prin care acţionarilor să le fie extrase din proprietate, fără voinţa lor, acţiunile deţinute la o societate listată este cea de squeeze-out, iar propunerea SIF Moldova ca acţionarilor care nu îşi rotunjesc acţiunile să le fie returnate aporturile presupune, de fapt, o dobândire a acţiunilor acestora de către SIF Moldova. Practic, acţionarii respectivi îşi pierd automat acţiunile în favoarea SIF Moldova, fără să consimtă la aceasta, şi primesc în locul lor o sumă infimă de bani.

O expropriere, chiar dacă nu se poate aplica în acest caz, ar trebui să fie efectuată contra unei despăgubiri juste, ceea ce în termeni economici ar însemna "valoarea de piaţă", potrivit AIPC.

"Din nefericire, SIF Moldova ignoră în mod flagrant un asemenea principiu de bază şi propune ca acţionarii care îşi vor pierde acţiunile în urma procedurii de «consolidare» să primească numai valoarea nominală. AIPC consideră că ne aflăm pur şi simplu în prezenţa unei sfidări a pieţei şi a acţionarilor minoritari, fiind vorba de o sumă derizorie, care este oferită pur şi simplu pentru a se susţine că «exproprierea» nu se face în mod gratuit", se arată în comunicat.

Totodată, legislaţia societăţilor nu permite returnarea de aporturi către acţionari decât în urma unei operaţiuni de reducere a capitalului social, nefiind însă cazul SIF Moldova.

"Consolidarea" acţiunilor înseamnă, de fapt, dobândirea acţiunilor neconsolidate de către SIF Moldova, însă documentele publicate nu arată că societatea doreşte să relizeze o dobândire a cţiunilor proprii, proces în care trenuie utilizate anumite proceduri şi respectate restricţii.

Operaţiunea propusă de SIF Moldova nu pare să respecte nici cerinţele unei minime transparenţe, întrucât documentele publicate de societate par să susţină ideea că acţionarii minoritari nu vor fi înştiinţaţi personal, ci prin mijloacele obişnuite, adecvate mai degrabă investitorilor activi, informează AIPC.

AIPC transmite că a sesizat în mod formal ASF cu privire la aceste aspecte.

AIPC mai arată că, potrivit reprezentanílor SIF Moldova, participaţiile foarte mici ale unor acţionari au devenit o povară pentru aceştia, întrucât venitul pe care îl aduc este considerabil mai mic comparativ cu obligaţiile fiscale pe care le generează.

"În structura istorică a acţionariatului SIF peste 5% au participaţii foarte mici (5 - 10 actiuni) primite indirect, a căror posesie este ignorată chiar de proprietari. Veniturile acestora, rezultate din dividendele corespunzătoare deţinerii, au devenit nedorite de aceştia din cauza disproporţiei dintre valoarea venitului şi valoarea obligaţiilor fiscale. Operaţiunea vine în sprijinul acţionarilor cu participaţii foarte mici, care nu vor mai fi puşi în situaţia ca pentru un venit nesemnificativ să suporte o povară fiscală disproporţionată", precizează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Prostii.

    Stangiste. 

    Rezulta ca trebuie sa ramanem cu valoarea asta la infinit. 

    Mereu vor fi actionari cu numere mici de actiuni. 

    Ad. gen hotareste. 

    La Raifeisen ca a crescut VN la 100 000 lei ce a mai fost atunci. 

    E foarte eficient ce face de fapt SIF 2.

    Trebuie si celellate SIFuri sa faca la fel. 

    1. perfect.nimeni nu a zis nimic atunci ca erastraina si de astia nu nse leaga nimeni.

      Pana nu scade discauntul dintre valoarea de piata a actiuni si VUAN nu rezolvam problema pentru ca nu am plus valoare ca actionar.In plus sif 2 rascumpara din piata propriile actiuni pentru a le oferii angajatilor adica 1% din capitalul social actual plus salariile babane plus participarea la profit.Si atunci este corect sa le dam prostilor 0.10 bani pe actiune dupa 25 de ani in care ne-am folosit de banii cuponarilor de la privatizare.Ar trebui sa avem respect si pentru cei cu 10 actiuni ca de pe urma lor este societatea unde este acum (va reamintesc ca astia nu au ridicat dividende niciodata iar banii au ramas in companie si au fost reinvestiti.Imi este lehamite de asa consiliu se administratie.

    Cred ca avocatul Piperea rezolva in instanta problema. Prima data sa se faca consolidarea pentru a avea o fapta penal juridica.

    Ceocea face orice ptr ciorcila.

    Cred ca cea mai corecta solutie ar fi ca actiunile rascumparate sa fie anulate, ceea ce va duce la cresterea valorii actiunilor ramase si implicit micsorarea diferentei fata de VUAN.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb