Airbus inaugurează prima uzină din SUA

Mirabela Vasile
Companii / 14 septembrie 2015

Airbus Group inaugurează, astăzi, prima sa uzină de producţie a avioanelor din SUA, urmând să îl concureze pe teren propriu pe principalul său rival, grupul american Boeing, potrivit Bloomberg.

Conducerea grupului aeronautic european Airbus va inaugura, astăzi, în mod oficial, noua uzină de la Mobile, statul Alabama, o investiţie de 600 milioane de dolari care, până la finele lunii 2017, ar urma să producă lunar patru avioane A320. Ulterior, ritmul de producţie va creşte la opt aparate pe lună, astfel că Airbus va putea produce în total, lunar, 50 de avioane.

Uzina de la Mobile va fi cea de a doua uzină Airbus din afara Europei, după cea de la Tianjin, China, pe măsură ce producătorul european vrea să-şi diminueze costurile şi să-şi crească vizibilitatea pe o piaţă care, istoric, a fost dominată de Boeing,

"Noua uzină îi aduce mai aproape de una dintre cele mai mari pieţe comerciale", a declarat Kevin Michaels, vicepreşedinte la firma de consultanţă ICF International.

Airbus se află în urma Boeing pe piaţa americană, cea mai mare din lume pentru vânzările de avioane. Cele 960 de avioane Airbus aflate în dotarea companiilor ariene americane reprezintă doar 20% din total, însă, comenzile din catalogul său urmează să-i ducă ponderea la 40%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb