ALERTAviz negativ în Parlament pentru referendumul lui Băsescu

F. A.
Politică / 18 iunie 2013

Parlamentul a dat aviz negativ propunerii preşedintelui Traian Băsescu de organizare a referendumului, potrivit surselor de presă.

Astăzi a avut loc şedinţa reunită a Senatului şi Camerei Deputaţilor în care urma să se dea aviz solicitării preşedintelui Traian Băsescu de a organiza un referendum.

Senatul şi Camera Deputaţilor au respins cu 191 voturi "pentru", 123 de voturi "împotrivă" şi 69 de abţineri.

Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au adoptat, ieri, un raport favorabil consultativ de avizare, cu observaţii, la solicitarea preşedintelui României cu privire la organizarea unui referendum naţional privind Parlamentul unicameral şi reducerea numărului total de senatori şi deputaţi la maximum 300.

Avizul Parlamentului este unul consultativ.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb