Ţările NATO au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte poziţia de Secretar General al organizaţiei, ei alegându-l pentru aceasta pe fostul prim-ministru norvegian, Jens Stoltenberg, spun surse internaţionale.
"S-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte candidatura sa", a declarat o sursă NATO, precizând că un anunţ formal va fi făcut curând.
Pe marginile summit-ului SUA-UE, prim-ministrul britanic David Cameron a oferit suportul său pentru numirea lui Jens Stoltenberg ca următorul Secretar General al NATO.
Prim-ministrul a spus, miercuri, că îl va susţine pe Stoltenberg pentru post. "Cred că Jens Stoltenberg ar fi un candidat excelent. Am lucrat destul de aproape cu el şi cred că ar fi bine să avem un astfel de candidat care a deservit un post atât de important (n.r. - prim-ministru) în propria sa ţară", a declarat oficialul britanic parlamentului Marii Britanii.
Anterior, publicaţia norvegiană Aftenposten a informat că anumiţi diplomaţi, "foarte apropiaţi de proces", au confirmat susţinerea Statelor Unite, a Germaniei şi a Franţei pentru candidatura lui Stoltenberg.