ALERT
BURSA 12.12.2014

A.C.
 
mărește imaginea
     * ACTUALIZARE Tribunalul București a decis în martie plata sumei de 301 milioane lei pentru Ioan Micula
     Pentru a-și recupera banii, Ioan Micula, trei dintre companiile pe care le controlează (Multipack, Starmill, European Food) și Societatea civilă profesională de executori judecătorești "Mazilu și Asociații" au intentat statului, în primăvara acestui an, un proces finalizat la Tribunalul București printr-o decizie irevocabilă favorabilă fraților Micula.
     Este vorba despre un dosar înregistrat pe data de 18 martie 2014, având ca obiect încuviințarea executării silite. Procesul s-a finalizat în șase zile, printr-o decizie definitivă pronunțată de judecători pe data de 24 martie. Potrivit deciziei, publicată pe portalul Instanțelor de Judecată, Tribunalul "admite cererea de încuviințare a executării silite" și "încuviințează executarea silită a Hotărârii Arbitrale ICSID a Centrului Internațional pentru soluționarea Disputelor relative la Investiții pronunțată în cazul nr. ARB/05/20, la cererea creditorilor S.C. Multipack S.R.L., S.C. Starmill S.R.L., S.C. European Food S.A. și Micula Ioan, privind pe debitorul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în toate formele de executare prevăzute de lege, pentru suma de 301.146.583,20 lei, reprezentând debit principal, pentru suma reprezentată de dobânda aferentă calculată potrivit titlului executoriu (până la executarea integrală a acestuia), plus cheltuielile de executare. Autorizează creditorii să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac".
     ------------
     * ACTUALIZARE 17:09 MFP:"Am informat ASF și Departamentul pentru Energie după primirea procesului verbal de sechestru"
     *  Ioan Micula: "Sechestrul este pe o parte din acțiunile Petrom"
     După primirea Procesului verbal de sechestru în dosarul de executare asupra acțiunilor deținute de statul român la Omv Petrom, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară și Departamentul pentru Energie, potrivit unui comunicat transmis redacției.
     "Prin adresa înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr.133763 din 3 decembrie 2014, Societatea civilă profesională de executori judecătorești < Mazilu și Asociații >, la cererea societăților MULTIPACK S.R.L., STARMILL S.R.L. și EUROPEAN FOOD S.A., precum și a persoanei fizice Ioan Micula, ne-a informat că a întocmit Procesul verbal de sechestru în dosarul de executare nr.22/2014 asupra acțiunilor deținute de statul român la SC OMV PETROM SA", arată sursa citată.
     Împotriva acestui act de executare silită, ca și împotriva tuturor actelor de executare întocmite în cadrul aceluiași dosar de executare, Ministerul Finanțelor Publice a formulat contestație la executare în fața instanțelor judecătorești naționale, potrivit comunicatului.
     "În final, menționăm că diferendul în fața Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții dintre România și societățile MULTIPACK S.R.L., STARMILL S.R.L. și EUROPEAN FOOD S.A., precum și persoanele fizice Ioan Micula și Viorel Micula nu este finalizat, România, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013", mai arată sursa citată.
     De asemenea, domnul Ioan Micula, contactat de Ziarul BURSA, ne-a declarat că sechestrul este pe o parte din acțiunile statului la OMV Petrom iar datoria pe care statul trebuie să o plătească față de frații Micula se ridică la "mai multe sute de milioane de euro".
     ----------
     Frații Ioan și Viorel Micula, proprietarii European Drinks, au pus sechestru asigurător pe acțiunile deținute de statul român la Petrom, potrivit unor surse. Aceasta apare în contul unei decizii irevocabile a Curții de Arbitraj de la Washington potrivit căreia statul român trebuie să îi despăgubească pe cei doi frați cu cetățenie suedeză cu 162 de milioane de euro, potrivit unor surse.
     Ministerul de Finanțe trebuie să exercite toate căile de atac și trebuie să depună contestație la executare, spun surse guvenamentale care mai arată că MFP a fost notificat de o lună de zile că trebuie să ia toate măsurile ca să nu se ajungă la executare, eventual să identifice alte surse de plată.
     Valoarea pachetului de acțiuni este de aproape cinci ori mai mare decât au cei doi frați de recuperat, potrivit unor surse.
     Soluția instanței de arbitraj, pronunțată în decembrie 2013, a vizat un proces demarat de antreprenori în 2005 prin care au acuzat statul român că nu și-a respectat angajamentele referitoare la protecția reciprocă a investițiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia și România.
     Statul român, care a pierdut un proces la Washington în fața fraților Micula, întârzia plata daunelor impuse de Curtea de Arbitraj, pe motiv că decizia, care are câteva sute de pagini, nu a fost tradusă. Statul Român, prin Ministerul Economiei deține 20,6% din totalul acțiunilor Petrom, valoarea pachetului în jurul orei 16:50 din ședința de azi fiind de 4,57 miliarde de lei.
     La suma cu care Ministerul Finanțelor Publice trebuia să-i despăgubească pe Ioan și Viorel Micula se acumulează, în fiecare zi, penalități de câteva zeci de mii de dolari.
     Reprezentanții Ministerului de Finanțe ne-au spus în februarie că o mare parte din suma care va trebui plătită de MFP va fi compensată cu valoarea arieratelor pe care European Food le are la buget. Companiile European Drinks și European Food apăreau cu arierate la stat, la 30 septembrie 2014, de 93.247.056 de lei, și, respectiv 2.695.880 de lei. În cazul ambelor societăți a fost începută procedura de executare silită, potrivit Listei ANAF. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  aaa
    (mesaj trimis de gigel în data de 12.12.2014, ora 16:27)  
 wtf ?????


 
2.  nene
    (mesaj trimis de a în data de 12.12.2014, ora 16:49)  
 se pare ca la astia de la Bursa i-au sarit in cap premiile acordate ieri. ca sa citezi din articol "ceasta apare în contul unei decizii irevocabile a Curții de Arbitraj de la Washington potrivit căreia statul român trebuie să îi despăgubească pe cei doi frați de naționalitate suedeză cu 162 de milioane de euro." nationalitate suedeza?????????? eventual cetatean suedez.... Pentru ce ati luat acele premii???


 
3.  haaa
    (mesaj trimis de cucu vorbitor în data de 12.12.2014, ora 18:07)  
 Deci sa inteleg ca tot teatrul asta cu jandarmeria pe la usile hotilor de la nooi din tara este ca statul roman sa le ia baniiisi sa ii dea celor 2 micula ? Pai care e nenica hotzu acilisea cicalaca cichicea ?????


 
  3.1.   da ma e simplu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de cucu vorbitor 2 , in data de 12.12.2014, ora 18:15)
 
 Pai da uite si schema logica: STATUL ROMANAS aka hotzu cel mare trimite trupele de jandarmi pe la usile milionarilor aka hotzii cei mici pe care ii baga la mititca. Procesul este recursiv pana se strang cei 170 milionase pe care tb sa-i dea la saracutzii de fratzilici Micula. Ce dracu e greu de inteles.
 si noi astia micii stam si mancam popcorn si ne uitam cum autoritatile romane "isi fac datoria"
 Buhuhuhuhu


 
Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 19:12
     Fostul europarlamentar Petru Luhan, președinte al Comisiei pentru fonduri europene a PNL, anunță că liberalii vor demara o campanie de strângere de semnături pentru a convinge Guvernul să direcționeze 25% din fondurile europene către administrațiile locale.  click să citești tot articolul
Internaţional, 16:39
     Tensiunile au crescut sâmbătă în taberele de refugiați din Bangladesh unde se află sute de mii de membri ai grupului etnic de musulmani Rohingya, înainte de repatrierea acestora în Myanmar, de unde au fugit din cauza violențelor armatei, scrie Reuters.  click să citești tot articolul
Politică, 14:50
     Ședința Comitetului Executiv Național al PSD este convocată, luni, de la ora 16,00, pentru a stabili componența noului Executiv condus de premierul desemnat Viorica Dăncilă, potrivit unor surse politice.  click să citești tot articolul
Internaţional, 14:21
     Bombardamentele turce în regiunea Afrin din nordul Siriei s-au soldat ieri cu zece morți, majoritatea civili, au acuzat milițiile kurde care controlează zona  click să citești tot articolul
Miscellanea, 14:00
     Polițiștii au aplicat 6.800 de sancțiuni contravenționale, au constatat 627 de infracțiuni și au reținut 350 de permise de conducere în ultimele 24 de ore.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0446
2.3834
3.0592
3.9727
0.1834
0.6259
0.2144
4.6614
5.2814
1.5077
3.4322
0.2250
0.4843
1.1167
0.0671
0.4742
1.0030
3.7984
0.3121
1.1846
0.5937
0.0596
0.3565
0.2042
2.7707
0.0393
0.1323
1.0341
0.6265
0.1191
163.0820
5.4816
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
.