Marea Britanie a ridicat astăzi de la sol mai multe avioane de vânătoare Typhoon, ca să intercepteze două bombardiere ruseşti de cursă lungă ce zboară în apropierea spaţiului aerian britanic, a anunţat Ministerul Apărării de la Londra, citat de Reuters.
În ultimul an, s-au înmulţit interceptările de avioane ruseşti, făcute de către state membre NATO, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre Occident şi Moscova, din cauza crizei ucrainene.
Incidentul de astăzi a survenit în contextul manevrelor militare britanice din apropierea coastelor scoţiene, la care participă mai mult de 50 de nave de război şi submarine, precum şi 13.000 de militari din 14 ţări. Avioanele de luptă Typhoon au fost ridicate de la sol de la baza aeriană Lossiemouth din Scoţia.
O purtătoare de cuvânt a ministerului britanic al Apărării a afirmat că avioanele ruseşti sunt escortate de Aviaţia Regală (RAF) "în zona de interes a Regatului Unit", dar nu a precizat locul unde s-a produs interceptarea.
În ianuarie, Marea Britanie l-a convocat pe ambasadorul rus, cerându-i explicaţii pentru un episod similar, când mai multe bombardiere ruseşti au survolat Canalul Mânecii, forţând autorităţile britanice să modifice traseele unor zboruri civile.