ALERT
BURSA 12.08.2014

V.B.
 
mărește imaginea
     *  Actualizare 12:20 OMV Petrom și-a menținut producția de gaze, dar producția de țiței a scăzut
     Producția de gaze naturale a OMV Petrom (simbol: SNP) a fost constantă în primul semestru (S1 2014), la 2,63 miliarde metri cubi (mc), dar cea de țiței a scăzut cu 3% față de perioada similară a anului trecut, au anunțat astăzi reprezentanții companiei, într-o conferință de presă.
     În intervalul ianuarie-iunie, compania a produs 15,15 milioane barili de țiței și condensat, cu 3% mai puțin față de 15,95 milioane barili în primul semestru din 2013.
     În S1 2014, producția totală de hidrocarburi a SNP a fost de 32,72 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 1% mai mică decât realizată în perioada similară a anului trecut. La nivel de grup, producția de hidrocarburi a fost constantă, în jurul nivelului de 181.000 bep pe zi.
     "Producția de hidrocarburi a OMV Petrom a fost stabilă în România în primul semestru, dar în Kazahstan a scăzut cu 22%, inclusiv din cauza unor probleme tehnice", a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheoghe.
     Costurile de producție ale grupului, în dolari/bep, au crescut în S1 2014 cu 22%, în principal pe fondul avansului acestor costuri în țara noastră și al efectelor nefavorabile ale cursului de schimb.
     În România, costurile de producție au urcat la 17,59 dolari/bep, ca urmare a impozitului pe construcții speciale și a costurilor cu personalul, incluzând și cheltuieli nerecuperate, se arată în raportul remis astăzi BVB.
     "Această perioadă ne-a confirmat decuplarea evoluției macroeconomice de piața energetică. Cererea la toate produsele noastre a fost în scădere", a afirmat Mariana Gheorghe.
     Vânzările de gaze naturale ale companiei s-au diminuat în primele șase luni, cu 11%, la 2,28 miliarde mc.
     Tot în S1 2014, producția netă de electricitate a SNP a coborât cu 34%, de la 1,05 TWh la 0,69 TWh.
     Totodată, OMV Petrom a vândut în primul semestru 2,23 milioane tone de produse rafinate, cu 9% mai puțin decât în S1 2013 (2,45 milioane tone).
     Vânzările din marketing au coborât cu 7%, iar cele cu amănuntul au consemnat un declin de 4%, în principal din cauza creșterii taxelor la carburanți și a intensificării concurenței pe piață, se mai arată în raport.
     La 30 iunie 2014, compania avea 782 benzinării, față de 792 în S1 2013.
     ---
     *  Actualizare 10:03 Petrom: "Prețurile pe piața de electricitate vor fi sub presiune în 2014"
     Prețurile pe piața de electricitate vor fi "sub presiune" în acest an, atât din cauza dinamicii producției (sursele regenerabile fiind de așteptat să atingă o cota sporită în mixul de producție), cât și din cauza cererii scăzute de electricitate, "care reflectă în parte inițiativele de eficientizare energetică", estimează Grupul OMV Petrom, în raportul remis astăzi BVB.
     "Începând cu 1 iulie 2014, taxa de cogenerare pentru exporturile de electricitate a fost anulată, în timp ce, pentru piața internă, a fost redusă cu 45,8% (de la 18,38 lei/MWh la 9,96 lei/MWh). Marjele de rafinare și volumele din marketing vor continua să rămână sub presiune, că urmare a cotațiilor internaționale ridicate la țiței și produse petroliere, precum și că efect al creșterii taxelor pe carburanți și a concurenței sporite din România", menționează sursa citată.
     Compania estimează că prețul mediu al țițeiului Brent se va menține peste valoarea de 100 dolari pe baril, iar diferențialul Brent-Urals "va continua să fie relativ mic".
     "Cadrul de reglementare pentru gaze și energie electrică trece prin schimbări semnificative, cu impact puternic asupra rezultatelor financiare și operaționale ale companiei", este punctul de vedere al Grupului.
     OMV Petrom amintește că, în țara noastră, prețul gazelor din producția internă aplicabil sectorului non-casnic în a două jumătate a anului 2014 a fost stabilit la 89,4 lei/MWh (același nivel ca în trimestru II 2014), prețul pentru trimestru IV 2014 urmând a fi revizuit ulterior. De asemenea, majorările de prețuri prevăzute pentru sectorul casnic pentru trimestrele III și IV 2014 au fost reconfirmate.
     "Estimăm că cererea de gaze naturale a României va continua să scadă, fapt ce va genera intensificarea concurenței pe piață și a presiunii asupra marjelor. Începând cu 15 iulie 2014, până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze au obligația să vândă o anumită cota din producția proprie de gaze pe piață centralizată din România. Începând cu 1 aprilie 2014, baza de calcul pentru impozitul de 60% pe veniturile suplimentare rezultate din vânzarea gazelor din producție internă către clienții non-casnici pe piața concurențială este prețul realizat, cu un nivel minim de 72 lei/MWh pentru volumele de gaze comercializate altfel decât pe piață centralizată", este poziția companiei.
     Reprezentanții OMV Petrom mai susțin că, "având în vedere ciclul lung al investițiilor în sectorul de țiței și gaze, recentele schimbări ale regimului fiscal au un impact direct asupra operațiunilor companiei", aceste schimbări afectând atât cererea și oferta pe piață, cât și rezultatele financiare și performanță operațională ale companiei.
     OMV Petrom Grup a alocat un buget de investiții de peste 1,3 miliarde euro pentru 2014, dintre care circa 85% pentru proiectele din E&P (forarea sondelor de dezvoltare, proiectele de redezvoltare a zăcămintelor, activități de reparații capitale/operațiuni de adâncime, proiectul Neptun Deep).
     OMV Petrom mai amintește că, pe 31 iulie 2014, a finalizat vânzarea a 28,59% din participația deținută în compania de distribuție și furnizare gaze, Congaz SA.
     "Preconizăm că marjele din activitatea de energie electrică vor continuă să se deterioreze, conducând la un rezultat negativ al acestei activități în 2014. Încercăm să diminuăm această tendința prin consolidarea poziției centralei Brazi pe piețele de echilibrare și de servicii tehnologice de sistem, prin valorificarea flexibilității centralei", se mai arată în raportul remis BVB.
     ---
     Profitul net al grupului OMV Petrom (SNP) atribuibil acționarilor a scăzut cu 42% în al doilea semestru al acestui an, la 1,387 miliarde lei, față de 2,391 miliarde lei în aceeași perioadă din 2013, conform unui raport remis astăzi Bursei de Valori București (BVB).
     De asemenea, veniturile din vânzări s-au diminuat în S1 2014, cu 7%, până la 10,719 miliarde lei, de la 11,576 miliarde lei în S1 2013.
     EBIT CCA excluzând elementele speciale a scăzut cu 20%, afectat, în principal, de oprirea planificată pentru o lună a rafinăriei Petrobrazi, precum și de noul impozit pe construcții din țara noastră.
     Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, a declarat: "Cererea redusă de produse petroliere și gaze, combinată cu impozitarea suplimentară introdusă în 2013-2014, a neutralizat în mare măsură beneficiile rezultate în urma liberalizării prețului la gaze. Cu toate acestea, având în vedere ciclul lung al investițiilor în sectorul de țiței și gaze și presupunând un viitor cadru fiscal și de reglementare favorabil investițiilor, ne vom continua proiectele, concentrându-ne în special pe cele de explorare și redezvoltare zăcăminte, atât onshore, cât și offshore".
     Producția de țiței și gaze a Grupului a fost de 32,7 milioane barili echivalent petrol (bep), iar producția totală de țiței și gaze în țara noastră a atins nivelul de 31,1 milioane bep, în ușoară scădere față de primul semestru al anului trecut.
     Compania mai transmite că producția internă de țiței s-a micșorat cu 1,1%, la 14 milioane barili (bbl), în principal din cauza declinului natural al zăcământului Suplacu. Producția internă de gaze a crescut cu 0,8%, la 17,1 mil bep, "susținută de rezultatele pozitive ale campaniilor de reparații capitale offshore și de sondele noi de pe zăcămintele Totea și Mamu", se mai arată în raport.
     Producția de țiței și gaze din Kazahstan a scăzut cu 21,8% comparativ cu primul semestru din 2013, atingând valoarea de 1,6 mil bep, în principal din cauza dificultăților legate de integritatea conductelor de pe zăcământul Tasbulat. Volumele de vânzări au scăzut cu 1% comparativ cu prima jumătate a anului trecut, din cauza diminuării vânzărilor în Kazahstan, parțial compensate de creșterea vânzărilor de țiței și gaze în România, mai informează OMV Petrom.
     "Impozitul de 1,5%, aplicat la valoarea brută a construcțiilor, care a fost introdus la 1 ianuarie 2014, are un impact negativ direct asupra costurilor de operare în toate segmentele de activitate ale companiei (în special în E&P - explorare și producție) și afectează rentabilitatea unora dintre proiectele investiționale, susține OMV Petrom. Mai mult decât atât, creșterile accizei pe carburanți implementate în ianuarie și aprilie 2014, sporesc presiunea asupra volumelor și marjelor din activitatea de marketing din România. Anticipăm discuții cu autoritățile române în vederea obținerii unui cadru fiscal și de reglementare stabil pe termen lung și favorabil investițiilor, discuții care vor aborda impozitarea suplimentară a hidrocarburilor și impozitul pe construcții", este poziția companiei.
     Mariana Gheorghe a mai afirmat: "În prima jumătate a anului 2014, am continuat să implementăm proiectele noastre de investiții în conformitate cu strategia companiei. Astfel, am finalizat cu succes, în termenele și bugetul stabilite, proiectul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, demarat în 2010, în valoare de 600 milioane euro, care ne va permite îmbunătățirea marjelor de rafinare și o mai bună satisfacere a cererii pieței. În E&P, operațiunile de foraj și reparații capitale au contribuit la stabilizarea producției interne. În zona offshore de mică adâncime, sonda de explorare Marina-1 a descoperit cel mai mare zăcământ de țiței din Marea Neagră, de la privatizare. În zona de mare adâncime, am finalizat mobilizarea platformei Ocean Endeavor, care ne-a permis începerea forajului la sonda Domino-2 din blocul Neptun Deep, cu scopul de a confirma descoperirea inițială de gaze și de a identifica posibilități suplimentare de explorare". 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  0.34
    (mesaj trimis de h2o în data de 12.08.2014, ora 18:00)  
 0.34 caderea actiunilor ???? daca exxon declara scadere de 50% cadea 10 intant.Spune multe depre marimea pietei de apital?!


 
.
Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
PREȚUL ENERGIEI - DUBLU FAȚĂ DE ANUL TRECUT, PE PIAȚA SPOT
PENTRU EXECUTIV, RECLAMA LITORALULUI ROMÂNESC, MAI IMPORTANTĂ DECÂT CETĂȚEANUL
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 10:44
     Patru dintre principalii indici bursieri europeni au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere.  detalii
Piaţa de Capital, 10:34
     Opt indici de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  detalii
Internaţional, 10:22
     PwC a suferit ultima lovitură pentru reputația sa joi, după ce Banca Centrală a Ucrainei i-a retras drepturile de audit bancar în țară pentru că nu a identificat presupusele nereguli care au condus la o gaură de bilanț de 5,5 miliarde de dolari la PrivatBank, transmite Financial Times.  detalii
Companii-Afaceri, 09:42
ÎN TRIMESTRUL PATRU FISCAL,
     Microsoft a obținut rezultate peste așteptările analiștilor în trimestrul patru fiscal, susținute de serviciile cloud care se dezvoltă rapid, provocând optimism că grupul care se afla în stagnare a găsit o nouă sursă de creștere, relatează Reuters.  detalii
Politică, 09:21
BĂSESCU:
     Fostul președinte Traian Băsescu, senator PMP, susține că liderul PSD, Liviu Dragnea, este posibil să aibă surprize în partid din partea premierului Mihai Tudose, deoarece acesta chiar dacă "nu-l ajută carisma", "are colții destul de ascuțiți".  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.07.2017
BVB
     * Creștere de 14,84% pentru "Armătura"
       Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB) a bifat, ieri, cea de-a patra zi de creștere la rând, cotația acestuia apreciindu-se cu 1,21%, față de cea de închidere din ședința de miercuri.  detalii
21.07.2017
BURSELE DIN LUME / BCE SUGEREAZĂ O EVENTUALĂ MODIFICARE A POLITICII MONETARE ÎN TOAMNĂ
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au fluctuat ieri, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că va lua în toamnă o decizie privind o eventuală...  detalii
20.07.2017
     * Călina Mihali, "Tradeville": "Indicii BVB, în creștere pe fondul unei evoluții pozitive la nivelul burselor vestice"
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, în contextul unui volum de 35,92 milioane lei (7,73 milioane euro), superior celui din ziua precedentă, de...  detalii
20.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în baza raportărilor financiare pozitive.  detalii
19.07.2017
BVB
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "Intrarea dividendelor de la Transgaz a mișcat puțin piața"
       Piața a încheiat a doua zi de tranzacționare a săptămânii în urcare, cea mai mare apreciere fiind înregistrată de indicele BET-Plus, care a crescut cu 0,75%.  detalii
19.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate în Europa au urmat un curs negativ ieri, investitorii considerând că aprecierea euro va afecta veniturile exportatorilor din regiune.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1363
2,3342
3,1408
4,1434
0,1754
0,6139
0,2216
4,5654
5,1432
1,4916
3,5326
0,2181
0,4906
1,0838
0,0671
0,4769
1,1235
3,9685
0,3062
1,2602
0,5860
0,0616
0,3523
0,2250
2,9115
0,0378
0,1530
1,0805
0,6159
0,1178
157,9884
5,5359
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
30.06.2017
     Liviu Dragnea "swore", in December 2016, on the electoral program, which then became the governing program and the "Bible of the PSD": he guaranteed, in a TV Show, that he would...  details
28.06.2017
     * The BSE CEO is bragging about something that he didn't do and wants to do something that partially exists
       Nearing the end of his term, Ludwik Sobolewski, the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BSE), is bragging about things that he didn't do, perhaps in an attempt to persuade he deserves to stay...  details
27.06.2017
ALMOST THREE MONTHS AFTER THE ELECTION OF NEW MANAGEMENT
     * Leonardo Badea, validated by the parliamentary commissions as president of the ASF
       Two SIFs are in complete deadlock and one more is getting close to a similar situation, as the Financial Oversight Authority (ASF) has not approved the new board members elected in the General...  details
26.06.2017
     * Adrian Vasilescu, BNR: "Veneto Banca România is a subsidiary and is governed by the European passport"
     * Adrian Vasilescu, BNR: "The deposits of Veneto Banca România are insignificant and are not in danger"
     * Intesa Sanpaolo wants to acquire the good assets of the two banks, for one Euro
     --------
        * UPDATE The liquidation of Veneto Banca and Banca Popolare di Vicenza can cost 17 billion Euros
     The italian government will pay to Intesa Sanpaolo 5.2 billion Euros in order to acquire the good...  details
.