BURSA 08.04.2014

ALINA TOMA VEREHA
 
mărește imaginea
     *  După diminuarea subvențiilor, compania a amânat investițiile în energia regenerabilă
       Compania cipriotă Ligatne, care deține distribuitorii de gaze Gaz Sud SA, Grup Dezvoltare Rețele (GDR) SA și Premiere Energy (fosta Petrom Distribuție Gaze SRL) continuă și în acest an achizițiile pe piața noastră.
     Alexandru Bucșă, directorul general al Gaz Sud SA și GDR SA, ne-a declarat că Ligatne derulează, în prezent, mai multe negocieri de preluare a unor distribuții de gaze, dar care nu au ajuns, încă, în faza finală a procesului: "Așa cum am spus anul trecut, Ligatne dorește să urce pe locul 3 în topul distribuitorilor de gaze. După preluarea Petrom Distribuție Gaze, am continuat analizarea pieței de profil și suntem în negocieri. Pe un proiect mare suntem în stadiul tatonărilor. Nu este o piață a cumpărătorilor, ci a vânzătorilor, care țin la preț. Ne axăm în continuare pe distribuții mici de gaze, în sinergie cu distribuțiile noastre actuale".
     Domnia sa ne-a precizat că Ligatne a analizat și posibilitatea dezvoltării, în România, a unor proiecte de producție a energiei regenerabile, dar a amânat aceste planuri în urma micșorării sprijinului acordat pentru energia curată prin sistemul de cote obligatorii de certificate verzi.
     "Vrem să oferim clienților noștri un pachet integrat de gaze și electricitate. Avem cereri în acest sens. Avem departamentul nostru de trading pentru gaze și încercăm să facem oferte avantajoase și pentru electricitate, dacă nu noi, poate prin partenerii noștri, cum ar fi Axpo" ne-a mai spus Alexandru Bucșă.
     * Gaz Sud și GDR, pentru prima oară pe profit
     Gaz Sud și GDR au înregistrat, anul trecut, pentru prima oară profit , din anul 2009, ne-a mai declarat Alexandru Bucșă, care ne-a precizat: "Cifra de afaceri cumulată a celor două companii a fost, anul trecut, de circa 14-15 milioane de euro, iar profitul operațional a urcat la 2,6 milioane de euro. Profitul net a fost de 150.000 de euro. A fost o mare realizare pentru noi că am trecut pe profit.
     Acest lucru înseamnă că strategia pe care am aplicat-o începând din 2012 a dat roade. Pentru 2014 este greu să fac previziuni, în actualul context de piață".
     Integrarea Premier Energy în grup a început din decembrie 2012. Domnul Bucșă susține că și pentru fosta Petrom Distribuție Gaze 2013 a fost un an bun, cu cele mai bune rezultate din 2007 și până în prezent: "Nu a fost meritul nostru, ci al echipei de la Petrom Distribuție Gaze și al organizării lor. Apreciez că și această companie va ajunge pe profit în 2014, dacă nu vor fi fluctuații pe piața de distribuție a gazelor. Trimestrul I al acestui an a fost bun pentru toate companiile".
     * Consumul scade și posibil vor scădea și prețurile gazelor pentru piața liberă
     Alexandru Bucșă susține că, anul trecut, volumul gazelor distribuite a scăzut și o să mai scadă și în acest an: "A fost mai cald, iar populația a fost mai atentă la consum. Dar mare parte din scăderea consumului vine din industrie și nu este bine deloc pentru că se produce mai puțin".
     În opinia domnului Bucșă prețul gazului este important până la un punct, deoarece opțiunile sunt limitate: "Consumul o să scadă până la un punct. Apoi se normalizează. Unii trec pe încălzire electrică sau pe lemne. Moare industria? Vine alta mai eficientă în loc. După părerea mea, în industria noastră încă este mult loc de eficientizare și modernizare".
     * Producătorii, mai flexibili în negociere
     Companiile din grupul Ligatne au avut, de la an la an, prețuri mai bune de achiziție a gazelor, potrivit domnului Bucșă. "Mai mult, din acest an, avem un contract de achiziție a gazelor semnat direct cu un producător mare, ceea ce este o realizare pentru noi. Am eliminat intermediarii și avem un preț foarte bun", a subliniat domnia sa.
     Directorul Gaz Sud afirmă că producătorii vor continua să mai scadă prețurile în următoarele luni, întrucât consumul scade și componenta de import va deveni nesemnificativă. Alexandru Bucșă ne-a spus că este posibil ca și producătorii autohtoni să înceapă să "alerge după clienți în următoarele luni și să fie mai flexibili în negocierea discount- urilor". "Anul trecut s-au înmagazinat multe gaze, dar tot au rămas nevândute peste iarnă", a explicat domnul Bucșă.
     Petrom Distribuție Gaze a fost înființată în 2007, când legislația autohtonă a fost modificată în vederea alinierii cu Directiva UE care impunea separarea distribuției de gaze de alte activități, în vederea garantării pe piață a competiției și transparenței. La sfârșitul anului 2012, rețeaua de distribuție a companiei avea o lungime totală de circa 1.000 de km și 22.000 de clienți, localizați, în principal, în zonele învecinate orașelor București, Timișoara, Târgoviște, Pitești și în Mizil. Compania, rebranduită în Premier Energy, are mari posibilități de creștere, conform domnului Bucșă, care spune că potențialul minim de dezvoltare este de 1200 de clienți noi pe an.
     Gaz Sud și GDR operează, împreună, în prezent, o rețea de distribuție gaze cu o lungime de aproximativ 800 km și care deservește peste 22.000 de clienți localizați în principal în zonele din vecinătatea Bucureștiului (Pantelimon, Cornetu, Snagov, Moara Vlăsiei, Gruiu, Ciolpani, Dărăști, Grădiștea, Cernica, Dascălu, Fierbinți, Târg - Dridu - Movilița, Roșiorii de Vede - Teleorman; Comuna Orlești - Județul Vâlcea; Comuna Brănești - Județul Ilfov; Siret - Județul Suceava). 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  gdr
    (mesaj trimis de alex în data de 04.09.2014, ora 23:17)  
 tu crezi cat minte bucsa bine ca murit patriciu poate moare si ionita


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de voicu c-tin în data de 19.09.2014, ora 10:34)  
 Sa controlezi contori din clinceni si bolintin sisa vezi jihad..v.c-tin //clinceni


 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ,
PREȚUL ENERGIEI - DUBLU FAȚĂ DE ANUL TRECUT, PE PIAȚA SPOT
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Strategia Naţională Anticorupţie, 13:07
     * Aceștia sunt acuzați de evaziune fiscală din comerț cu articole textile
       Managerul din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, Gabriel Popa, directorul din cadrul RATB Florin Badiu și Constantin-Cosmin Coman, acuzați de evaziune fiscală din comerț cu articole textile, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov.  detalii
Bănci-Asigurări, 12:56
     Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a scăzut cu 3,48%, ajungând, la 31 iunie anul acesta, la 1.672.974, comparativ cu 1.733.327 de polițe PAD active la 31 iunie 2016, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.  detalii
Miscellanea, 12:49
     Unsprezece localități din șapte județe ale țării au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de furtuni, înregistrându-se copaci și stâlpi doborâți de vânt, inundații locale, aluviuni, mașini avariate și drumuri blocate, potrivit unui bilanț al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).  detalii
Politică, 12:29
TOMAC (PMP), DUPĂ DISCUȚII CU CONGRESMENI REPUBLICANI:
     O delegație a Partidului Mișcarea Populară (PMP) a avut discuții cu o serie de congresmeni americani republicani, unul dintre subiectele de interes fiind dezbaterea din urmă legată de definirea familiei în Constituție, președintele executiv Eugen Tomac precizând că PMP susține familia în forma ei tradițională.  detalii
Politică, 11:30
     Toate suprafețele de pădure din țara noastră rămase nepăzite la acest moment, indiferent de forma de proprietate, vor fi preluate în pază pentru împiedicarea furturilor de lemne, măsura fiind prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017), care a intrat vineri în vigoare, a anunțat Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP), într-un comunicat de presă trimis Redacției.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.07.2017
BVB
     * Creștere de 14,84% pentru "Armătura"
       Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB) a bifat, ieri, cea de-a patra zi de creștere la rând, cotația acestuia apreciindu-se cu 1,21%, față de cea de închidere din ședința de miercuri.  detalii
21.07.2017
BURSELE DIN LUME / BCE SUGEREAZĂ O EVENTUALĂ MODIFICARE A POLITICII MONETARE ÎN TOAMNĂ
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au fluctuat ieri, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că va lua în toamnă o decizie privind o eventuală...  detalii
20.07.2017
     * Călina Mihali, "Tradeville": "Indicii BVB, în creștere pe fondul unei evoluții pozitive la nivelul burselor vestice"
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, în contextul unui volum de 35,92 milioane lei (7,73 milioane euro), superior celui din ziua precedentă, de...  detalii
20.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în baza raportărilor financiare pozitive.  detalii
19.07.2017
BVB
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "Intrarea dividendelor de la Transgaz a mișcat puțin piața"
       Piața a încheiat a doua zi de tranzacționare a săptămânii în urcare, cea mai mare apreciere fiind înregistrată de indicele BET-Plus, care a crescut cu 0,75%.  detalii
19.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate în Europa au urmat un curs negativ ieri, investitorii considerând că aprecierea euro va afecta veniturile exportatorilor din regiune.  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
     23.07.2017 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei. În aceste regiuni, dar pe arii mai restrânse și în rest disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă și local să depășească pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului, iar cele minime se vor situa, în general, între 14 și 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiază și în timpul nopții, când local în jumătatea nord-estică a țării, precum și la deal și munte și pe arii mai restrânse în rest vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi spre seară, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade. 
Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1134
2,3385
3,1229
4,1326
0,1757
0,6150
0,2198
4,5737
5,1086
1,4988
3,5158
0,2192
0,4889
1,0809
0,0667
0,4760
1,1111
3,9269
0,3034
1,2582
0,5800
0,0610
0,3511
0,2246
2,9216
0,0380
0,1514
1,0691
0,6170
0,1174
157,4632
5,5038
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
30.06.2017
     Liviu Dragnea "swore", in December 2016, on the electoral program, which then became the governing program and the "Bible of the PSD": he guaranteed, in a TV Show, that he would...  details
28.06.2017
     * The BSE CEO is bragging about something that he didn't do and wants to do something that partially exists
       Nearing the end of his term, Ludwik Sobolewski, the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BSE), is bragging about things that he didn't do, perhaps in an attempt to persuade he deserves to stay...  details
27.06.2017
ALMOST THREE MONTHS AFTER THE ELECTION OF NEW MANAGEMENT
     * Leonardo Badea, validated by the parliamentary commissions as president of the ASF
       Two SIFs are in complete deadlock and one more is getting close to a similar situation, as the Financial Oversight Authority (ASF) has not approved the new board members elected in the General...  details
.