Grupul chinez de comerţ online Alibaba îşi accelerează extinderea internaţională prin deschiderea de birouri în Italia, Franţa şi Germania, pe fondul încetinirii creşterii economice din China, relatează MarketWatch.
Preşedintele Alibaba, Michael Evans a participat la un eveniment organizat de Alibaba pentru promovarea evenimentului Singles Day, un festival al vânzărilor care are loc pe 11 noiembrie.
La acest eveniment Michael Evans a declarat că: " birourile vor fi înfiinţate în lunile următoare, ca parte a strategiei retailerului online de creştere a prezenţei în Europa, Statele Unite, Asia şi alte regiuni ale lumii".
Directorul general al companiei, Daniel Zhang, a spus că pentru ediţia din acest an a festivalului de discount-uri Alibaba va promova vânzarea de produse din alte ţări către cumpărători chinezi, precum şi cea de produse chinezeşti către cumpărătorii din străinătate, reflectând atenţia tot mai mare acordată de companie operaţiunilor internaţionale, pentru creşterea bazei de clienţi şi a gamei de produse.