România nu are un plan naţional pentru incoming, iar asta reprezintă un mare handicap în turism, a declarat pentru Alin Burcea, proprietarul touroperatorului Paralela 45, care este de părere că Guvernul trebuie să stimuleze investiţiile în turism, pentru a atrage şi mai mulţi turişti, mai ales străini, informează News.ro.
"Trebuie să alocăm o sumă mare de bani în doi ani de zile. Pot lua bani de la voucherele de vacanţă şi să dea la investiţii. Este nevoie de promovare, de investiţii în aeroporturi. Trebuie dat şi un act normativ prin care să dea facilităţi celor care construiesc hoteluri", a spus omul de afaceri, conform News.ro.
El precizează că, din acest motiv, sunt dezvoltatori care preferă să construiască clădiri şi să le vândă deoarece îşi recuperează banii mai repede decât dacă i-ar investi într-un hotel.
"România putea să crească numărul de turişti în cinci ani de la 2,7 milioane la 6 milioane, dacă vrem să facem o treabă. Dacă nu, vom creşte doar cu 100.000 de oameni pe an, timp în care Bulgaria va atinge 10 milioane de turişti în acest an", mai spune Burcea.
Omul de afaceri a solicitat iar ca agenţiile de turism să plătească TVA de 9%, asemeni hotelierilor.
"Vrem să aducem turişti străini şi noi avem doar 50 de agenţii care fac incoming şi alte 2.500 care trimit românii în afară în vacanţă. Voucherele de vacanţă sunt bune, dar pe termen scurt. Dar ele nu sunt o soluţie. Cu 250 milioane euro de la bugetul de stat, ca să se ducă românii în România, ok, merge, dar pe termen lung noi trebuie să dezvoltăm incoming-ul. Că noi rulăm nişte bani între noi. Luăm de la buget şi îi cheltuim în România", a spus Burcea.
El afirmă că aceşti bani puteau fi folosiţi pentru a dezvolta turismul, prin construcţia de drumuri, mai ales că în patru ani statul cheltui 1 miliard de euro cu aceste vouchere de vacanţă.
"Trebuie să aducem bani din afară. Pentru hotelieri e bine, dar nu neapărat pentru cei de pe litoral unde erau oricum turişti, ci pentru staţiunile de la munte, cele balneo. Dar trebuie dezvoltat incoming-ul. Destinaţiile din România sunt concurate de destinaţiile externe. La un moment dat trebuie să aduci clientele din afară, or noi cu ce să ne batem?", se întreabă el.
Alin Burcea consideră neetic faptul că se dau vouchere numai celor care lucrează la stat, deşi "privaţii produc Produsul Intern Brut al României".