Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat astăzi că exclude posibilitatea creării unui guvern de uniune naţională, transmit surse din presă.
"Nu s-a pus problema de aşa ceva, exclud o asemenea variantă (guvern de uniune naţională, n.r.). Eu îmi doresc să văd că la masa discuţiilor mai devreme sau mai târziu vom ajunge la o deblocare a situaţiei, pentru că în momentul acesta încercăm un dialog. Mi-aş dori să putem să-l purtăm pe teme de interes public, vorbim de legea salarizării în domeniul bugetar, infrastructură", a spus Gorghiu la Şcoala Politică a Tineretului Naţional Liberal, care se desfăşoară la Eforie Nord.
Ea a motivat că "izolarea" premierului Victor Ponta a creat mediul propice pentru dialogul cu PSD.
"Nu ştiu dacă lucrurile vor merge în direcţia pe care noi, cei din PNL, ne-o dorim, dar vestea bună este că izolarea premierului şi a populismului de care a dat dovadă în ultima vreme a creat mediul propice pentru consultări şi dialog", a precizat Gorghiu.
Şi Vasile Blaga a exclus posibilitatea realizării unui guvern de uniune naţională. El a spus că anumite teme de interes naţional trebuie discutate între putere şi opoziţie.
"Tipul de consens de tip idilescian, «opoziţia să tacă», nu ar fi sănătos pentru viaţa politică românească. Există puncte de vedere de stânga şi de dreapta. Trebuie să existe o concurenţă în viaţa politică. Asta nu înseamnă că trebui să ne înjurăm şi trebuie neapărat să facem din orice o temă de măcel politic. Nu, dar consens, consens, concurenţă, concurenţă", a adăugat Blaga.
El a subliniat că "principalul duşman al PNL este PSD, indiferent cine îl conduce".