"Allianz-Ţiriac" Pensii Private va asigura preşedinţia APAPR, iar "NN" Pensii vicepreşedinţia

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 18 mai 2017

Compania "Allianz-Ţiriac" Pensii Private, prin directorul general Iulius Postolache, a fost aleasă să asigure preşedinţia Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), înlocuind compania "NN" Pensii, care a fost desemnată să asigure funcţia de vicepreşedinte, prin intermediul directorului general adjunct Silviu Novac, potrivit unui comunicat al APAPR, trimis Redacţiei.

Ceilalţi trei membri ai Consiliului Director al Asociaţiei au fost reconfirmaţi în urma alegerilor APAPR: "BRD - Groupe Societe Generale" (prin Claudia Ionescu, director al direcţiei titluri), "Generali" Pensii (prin Ioan Vreme, preşedinte al directoratului) şi "BCR" Pensii (prin Radu Crăciun, director general).

Toate cele cinci mandate (preşedinte, vicepreşedinte, trei membri) au durata de trei ani. În cadrul Adunării Generale a membrilor APAPR şi-au exprimat votul toţi membrii Asociaţiei, care reprezintă 100% din industria de pensii private (administratori şi bănci depozitare).

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb