Gala BURSA "Deceniul European din Centenarul României"
ALTĂ AGA LA SIF3, ACELAȘI DEZNODĂMÂNT
BURSA 21.10.2014

GABRIELA MĂRĂCINEANU
 
mărește imaginea
     Mihai Fercală, președintele directoratului SIF3 Transilvania a ieșit, din nou, învingător în lupta cu Constantin Frățilă, care deține împreună cu apropiații, 5% din societatea de investiții, cu ocazia Adunării Generale de ieri de la SIF3.
     Acționarii au hotărât, în întrunirea de ieri, să respingă toate punctele de pe ordinea de zi, propuse de Frățilă.
     Aceștia trebuiau să decidă asupra pornirii acțiunii în răspundere împotriva membrilor directoratului SIF Transilvania: Mihai Fercală, Iulian Stan (vicepreședinte executiv și director general adjunct) și Mihăilă Ion (fost vicepreședinte executiv), care, potrivit grupului format în jurul lui Frățilă, și-ar fi depășit atribuțiile funcției.
     Mihai Fercală ne-a declarat că propunerile fostului arbitru de fotbal au fost respinse cu "o majoritate arhisuficientă". De asemenea, domnia sa ne-a mai spus: "Adunarea acționarilor s-a desfășurat cu acuzele de rigoare din partea lui Constantin Frățilă, pe care le repetă cu fiecare ocazie". Președintele directoratului SIF3 este de părere că fostul arbitru urmărește să intre din nou în Consiliul de Supraveghere al societății, după ce a fost revocat în AGA din 11 august.
     De cealaltă parte, Constantin Frățilă nu consideră că procentul de voturi pronunțate împotriva propunerilor sale este chiar mare. Domnia sa afirmă: "Dacă nu existau procurile speciale, atunci rezultatul votului era cu totul diferit în ceea ce privește Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor. Din totalul voturilor, circa 39% au fost exprimate prin procuri speciale".
     Constantin Frățilă a mai menționat că Mihai Fercală a fost nervos și obraznic cu unii dintre acționari de-a lungul ședinței.
     Acționarii SIF3 au mai hotărât și ca salariul președintelui executiv să rămână la nivelul actual.
     În prezent, remunerația lunară a președintelui Consiliului de Supraveghere este stabilită la nivelul a 7 salarii medii brute pe societate, iar remunerația președintelui directoratului, la 12 medii brute pe societate, după cum susținea Constantin Frățilă în cererea sa pentru completarea ordinii de zi a AGA. Domnia sa dorea ca președintele Consiliului de Supraveghere să fie remunerat lunar cu 3 salarii medii brute, iar președintele directoratului cu 5 salarii medii.
     Frățilă a afirmat recent că salariul lui Mihai Fercală este de peste 80.000 lei, la care s-ar adăuga și cota de participare la profit, astfel încât suma s-ar dubla.
     Acționarii au respins și diminuarea câștigurilor administratorilor SIF3, de la 3 salarii medii brute pe societate, la 2 salarii, cât și a remunerației vicepreședintelui consiliului de supraveghere, de la 4 salarii la 2,5.
     Solicitarea lui Frățilă, de alegere a membrilor consiliului de supraveghere al SIF3 prin metoda votului cumulativ nu a atras simpatia acționarilor, astfel încât aceștia nu au aprobat propunerea.
     Pe ordinea de zi a AGEA s-au aflat și propunerile de demitere a administratorilor și directorilor societăților din portofoliul SIF Transilvania, dacă aceștia nu realizează profitul aprobat prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli, cât și neremunerarea directorilor și administratorilor companiilor unde SIF3 este acționar majoritar dacă, într-un exercițiu financiar, se înregistrează o scădere a activului net față de exercițiul precedent, propuneri care au fost respinse de acționari. Acestea primiseră vor negativ și în AGEA din 11 august.
     De câteva luni, Constantin Frățilă este în conflict cu președintele executiv al SIF Transilvania, Mihai Fercală. Scandalul dintre cei doi, iscat în trecut din cauza controlului asupra SCUT Constanța, a reînceput, după ce fostul arbitru de fotbal și-a dat demisia din funcția de administrator și președinte al CA de la COMCM, deoarece, conform noului regulament de funcționare al SIF Transilvania, domnia sa nu poate avea funcții executive sau să fie membru în consiliile companiilor din portofoliul SIF3. Ulterior, acționarii SIF3 au decis revocarea lui Frățilă din funcția de membru al Consiliului de Supraveghere SIF3.
     Fercală și Frățilă se războiesc și pe câmpul de luptă de la COMCM Constanța, societate aflată în portofoliul SIF Transilvania. La tribunalul Constanța sunt înregistrate 11 dosare relaționate cu COMCM și acționarii acesteia. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2014, ora 19:44)  
 Fercală l-a învins, din nou, pe Frățilă
 ....si dinozaurii comunisti i-au invins din nou pe micii actionari


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2014, ora 19:55)  
 Bătaie de joc,Fercala e un bandit cu un caracter josnic,mai era un pic si bătea acționarii.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2014, ora 20:00)  
 Nu afirm ca Fratila e un sfânt dar Fercala e Satana in picioare,jos cu el cât mai repede,are 22 de ani de cand mânca banii actionarilor.


 
  3.1.   Drac de bun simt  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de Eternitatea Fercaliana , in data de 21.10.2014, ora 20:12)
 
 O fi Fratila Satana, dar a avut propuneri de bun simt la AGA.


 
  3.2.   lectura poate sa faca bine  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.10.2014, ora 23:00)
 
 nu mor caii cand vor cainii domnilor. ia mai cititi rapoartele de audit de la comcm sa vedeti ce rapid va schimbati opinia cu privire la 'onestitatea' dlui fratila


 
  3.3.   SIF3 sa fie in top!  (răspuns la opinia nr. 3.2 )
    (mesaj trimis de investitor corect , in data de 22.10.2014, ora 00:49)
 
 Aveti dreptate,Fratila e un bandit,cu amanta si fiica de gat au 5%...din cauza lui,in deosebi,e unde e SIF3...Rusine arbitrulake!


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de cineva în data de 22.10.2014, ora 13:01)  
 Războiul de la SIF3 - Frekală contra Frățilă dureaza deja de ceva timp. Unul din ei tot va "castiga" pina la urma. Cand va fi asta nu stim. Ce stim insa ca pina atunci noi toti investitorii mici sau mai mari avem de pierdut. Si SIF3 pierde la capitolul imagine. Nu e zi sa nu cititm de razboiul celor doi "F". Ca o parere personala, nu sunt deacord cu acel 4% din profitul net care merge la finalul anului catre salariati si conducere si nici cu salariile exagerate. Sa se ridice odata pragul la SIF-uri si sa il cumpere cel mai bun din ei. Macar stim o treaba.
 Exista sfere de interes si razboaie personale si la alte SIF.
 Cand cei 5% limita maxima de detinere nu vor mai exista cei care isi doresc sa “puna mana pe sifuri” vor avea la dispozitie cea mai sigura metoda (si corecta) de a face asta.
 Sa faca rost de bani si sa il cumpere putin cate putin.


 
.
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 21:08
     Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) avea înregistrate astăzi, în evidențele sale, un număr de 26.081 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor furnizate de agenții economici, se arată într-un comunicat de presă al instituției.  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 20:44
KOVESI, DESPRE O POSIBILĂ REVOCARE A SA:
     Procurorul șef al Direcția Națională Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a afirmat, în această seară, că nu are emoții privind o posibilă revocare a sa din funcție și că își va face treaba până în ultima zi de mandat sau "până în ziua în care se cere revocarea sau ce se mai poate cere".  detalii
Internaţional, 20:22
     Patru din principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  detalii
Piaţa de Capital, 20:03
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv a doua ședință de tranzacționare a săptămânii, lichiditatea totală fiind de 40,28 milioane de lei (8,65 milioane euro), peste rulajul înregistrat ieri (5,7 milioane euro).  detalii
Politică, 19:20
NICULAE BĂDĂLĂU:
     Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, l-a contrazis astăzi pe liderul social-democrat Liviu Dragnea, spunând că mitingurile anunțate de acesta la finalul săptămânii trecute nu ar trebui organizate în viitorul apropiat deoarece parlamentarii au treabă și nu pot lipsi pentru a merge la proteste.  detalii
Ediții precedente
Jurnal Bursier
21.11.2017
BVB
     Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima ședință de tranzacționare a săptămânii, o lichiditate de 26,7 milioane de lei (5,7 milioane de euro), cu mult în scădere față de ședința de...  detalii
21.11.2017
BURSELE DIN LUME
     * Piețele au depășit impactul inițial negativ generat de impasul politic din Germania
       Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, în a doua parte a zilei, după ce, anterior, scăzuseră pe motiv că negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernământ în Germania erau...  detalii
20.11.2017
BVB
     * Piața, dominată de tranzacțiile cu obligațiuni, care au generat peste 80% din rulajul total
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ultima ședință de tranzacționare a săptămâ-nii a fost de 266,56 milioane lei, mult peste media anuală de 48,61 milioane de lei, în...  detalii
20.11.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au scăzut vineri, din cauza estimărilor dezamăgitoare lansate de unele companii.  detalii
17.11.2017
BVB
     * SIF5 a cumpărat 7,57% din "Turism Felix", printr-un "deal" de 7,5 milioane lei
     * Rulaj de 10 milioane euro, în ședința de joi
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 46,21 milioane lei (9,96 milioane euro), puțin peste rulajul de miercuri...  detalii
17.11.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate pe piețele din Europa au urcat ieri, cele mai importante câștiguri fiind înregistrate în sectorul construcțiilor, după ce firma franceză "Bouygues" SA a raportat...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 noiembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0042
2,3802
3,0995
3,9960
0,1822
0,6255
0,2249
4,6551
5,2461
1,4877
3,5249
0,2251
0,4802
1,0999
0,0667
0,4669
1,0017
3,9650
0,2813
1,2166
0,5977
0,0611
0,3643
0,2091
2,7052
0,0392
0,1498
1,0795
0,6153
0,1210
163,2575
5,5883
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
10.11.2017
DUMITRU COSTIN (BNS):
     * The executives of OMV Petrom, summoned to appear in the Parliament for the third time
     * Sevil Shhaideh and Radu-Spiridon Cojocaru, the representatives of the state on the Supervisory Board of OMV Petrom, also called in for hearings
     * Costin: "We have notified the Audit Body of the Prime-Minister"
       The management of OMV Petrom, namely Mrs. Mariana Gheorghe, as well as the representatives of the Romanian state on the Supervisory Board of OMV Petrom, Sevil Shhaideh and Radu-Spiridon Cojocaru will be invited to appear in the hearings on the Investigation Commission for the activity of the ANRE, the members of the Commission decided on Thursday.  details
09.11.2017
     * The fear that wages will drop is unjustified
       The government's proposal to transfer the social security contributions exclusively to the employee is not at all a social-democratic measure and not even one of redistribution, rather it is one of an ultra-liberal nature, which leaves the employer in the unique position in Europe of not contributing in no way whatsoever to the social security systems (retirement and unemployment) or healthcare.  details
08.11.2017
     * A 39% stake belongs to Russian millionaire Sergey Lobanov, who is being criminally investigated in Russia for alcohol contraband
       Banca Transilvania intends to buy an initial stake of over 39% of Victoriabank, the third largest bank in the Republic of Moldova, and together with the EBRD, would own a majority stake, according to a press release sent yesterday.  details
07.11.2017
     * Brokers: The depreciation of EL, amid the drop in the market, as well as due to deal with the FP
     * Adrian Simionescu: "Investors feel the price at which EL has acquired from the Proprietatea Fund its stakes is very high and unjustified"
     * The FP-Electrica deal, among the topics of the PNL vote of no-confidence against Energy minister Toma Petcu
       It seems the stock market did not take kindly to the approval of the transaction by which "Electrica" acquires the stakes of the Proprietatea Fund in its branches, at least for now, because EL stock dropped abruptly, immediately after the general shareholder meeting of October 26th.  details
06.11.2017
     Finally, after many statements concerning the fundamental changes in the fiscal policy, announced from one day to the next and then denied, we have the argumentation note and the draft of the emergency ordinance to amend the Tax Code published, which the Ministry of Public Finance will apply starting with the beginning of next year.  details
01.11.2017
PSD SENATOR EUGEN TEODOROVICI:
     * "The MADR made a «shopping list» of projects - with local level libraries and a ferry for crossing the Danube"
     * "Within three years at most, Romania can draw 3 billion Euros in European funds"
     * "Unfortunately, Romania promotes politicians instead of promoting specialists"
       Romania has embarrassed itself with the proposals that had been initially prepared for the Juncker plan, said Eugen Teodorovici. Mr. Teodorovici is the president of the Budget and Finance Commission of the Romanian Senate, member of the European Affairs Commission and former minister of European Funds.  details
01.11.2017
ADVERTISING
     Esports, no longer the "unruly" child of the tech and sports entertainment fields, has established itself as a legitimate and profitable industry. Romanian production company PGL is at the forefront of its acceptance and growth.  details
30.10.2017
     Ludwik Sobolewski handed in his resignation.
     Wow!
     Friday, the Bucharest Stock Exchange (BVB) posted on its website the text of a "Current report":
     "The Bucharest Stock Exchange is announcing that on October 27th, 2017, Mr. Ludwik Sobolewski has notified the company about his resignation from the position of CEO of the company".  details
27.10.2017
RUMORS: THE NEW CEO OF THE BSE, SOUGHT IN THE BANKING INDUSTRY
     * Two months have passed since Sobolewski's term expired
       Even though the management of the Bucharest Stock Exchange has not been officially announced, the result of the interviews for the position of CEO held on September 25th, it seems that already a new search has been launched, which focuses on the banking sector.  details
.