BURSA 23.01.2014

ADINA ARDELEANU
 
mărește imaginea
     *  Butcher, Ambasada SUA: "În România, nimic nu este sigur în ce privește fiscalitatea"
     *  "Piața românească de capital, una dintre cele mai scumpe din ECE"
       Deși lumea se aștepta la un discurs festiv cu ocazia aniversării a trei ani de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori București, oficialul Ambasadei SUA Duane Butcher nu a ratat ocazia să critice Guvernul și instituțiile pieței de capital. Într-un discurs "americănesc" ca la carte, în care trecerea în revistă a unor puncte pozitive reprezintă introducerea unor critici, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA în România, a spus: "România este a șaptea țară membră UE ca număr de locuitori, însă rezultatele economice sunt sub așteptări, iar marea parte a populației nu simte încă efectele creșterii economice în îmbunătățirea nivelului de trai. Benjamin Franklin, unul dintre părinții fondatori ai SUA, spunea că «Nimic nu e sigur în această lume, în afară de moarte și impozite». Companiile care își desfășoară activitatea în România au aflat că aici nimic nu e sigur nici în ce privește fiscalitatea".
     Butcher a dat drept exemplu taxa pe construcțiile speciale care a fost publicată în Monitorul Oficial, la doar o zi distanță după ce proiectul fusese postat pentru dezbatere publică pe pagina de web a Ministerului Finanțelor, fără a avea un studiu de impact privind veniturile bugetare și cheltuielile companiilor, dintre care multe sunt deținute chiar de stat.
     Creșterea economică rămâne, potrivit oficialului SUA, mult sub potențial, deși România are rezultate destul de bune, la nivel macroeconomic.
     *  "Piața românească de capital, în urma celor din alte state membre UE"
     Reprezentantul Ambasadei SUA susține că piața noastră de capital este una dintre cele mai scumpe din Europa Centrală și de Est, din cauza comisioanelor administrative și a celor de tranzacționare percepute atât de BVB, cât și de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Domnia sa a amintit că piața românească de capital este în continuare în urma celor din alte state membre UE: capitalizarea bursieră a BVB reprezintă doar 1,27% din cea a Bursei germane de valori și 12% din cea a Bursei de Valori de la Varșovia.
     Domnul Butcher a adăugat: "În 2012, capitalizarea bursieră reprezenta în Germania 45% din PIB, în Austria 36%, iar în Polonia peste 40%. Comparativ, la sfârșitul anului 2013, chiar și după succesul ofertei publice inițiale pentru Romgaz, în România, capitalizarea bursieră reprezenta totuși mai puțin de 13% din PIB.
     Pentru a putea valorifica întregul potențial al pieței sale de capital, România trebuie să mai realizeze progrese în modernizarea structurii sale financiare de reglementare, care ar face-o mai atrăgătoare atât pentru investitori, cât și pentru emitenții de acțiuni.
     De exemplu, scăderea comisioanelor de tranzacționare și reducerea cerințelor birocratice pentru investiții ar ajuta la creșterea atractivității pieței de capital din România pentru investitori.
     Accesul la piața de capital din România rămâne dificil. Conform unui studiu recent, deschiderea unui cont de tranzacționare în România poate dura până la șase luni, în timp ce în cele mai multe dintre țările dezvoltate din Europa Centrală și de Est durează doar câteva ore".
     *  Butcher: "Suntem pregătiți să ajutăm la conturarea unui plan pentru efectuarea de consultări transparente pe tema redevențelor pentru petrol și gaze"
     Duane Butcher consideră că ofertele publice inițiale ale companiilor energetice și licitațiile pentru licențe în domeniul petrolier și al gazelor, programate pentru 2014, ar putea avea o influență benefică asupra creșterii economice a României dacă sunt realizate corespunzător.
     Butcher a transmis că SUA ar dori să se implice în conturarea unui plan pentru efectuarea de consultări transparente pe tema redevențelor pentru petrol și gaze. Domnia sa a spus: "Este posibil ca interesul investitorilor să scadă dacă România își elaborează strategia energetică într-un mod netransparent, dacă nu aplică eficient codul de guvernare corporativă în toate companiile sale de stat și dacă nu organizează consultări transparente și nu realizează studii de impact al modificării sistemului de redevențe.
     Ambasada SUA susține ferm o mai mare transparență și consultarea guvernului cu toate părțile implicate, inclusiv cu companiile și reprezentanții societății civile, în privința aspectelor legate de taxare și reglementare, inclusiv cu privire la modificarea sistemului de redevențe pentru petrol și gaze, plănuită de guvern.
     De exemplu, suntem pregătiți să colaborăm cu guvernul pentru a ajuta la conturarea unui plan pentru efectuarea de consultări transparente, care să includă toate părțile, pe tema redevențelor pentru petrol și gaze".
     *  Liviu Voinea: "Pregătim un pachet de măsuri pentru stimularea cererii interne"
     Ministrul delegat pentru Buget Liviu Voinea a anunțat că Guvernul pregătește un pachet de măsuri pentru stimularea cererii interne, care va conduce la creștere economică.
     Domnia sa a precizat că nu se va proceda la creșterea taxelor în 2014: "Vreau să dau un mesaj de predictibilitate fiscală. Pentru 2014, avem nevoie de măsuri care să stimuleze sectorul privat și în zona de investiții, și în zona de consum și în zona de creare de locuri de muncă. Pachetul de măsuri va fi discutat cu partenerii internaționali. Important este ca măsurile să fie neutre din punct de vedere bugetar. Nu avem în vedere creșterea cheltuielilor bugetare".
     Liviu Voinea a mai precizat că vine cu un mesaj de susținere din partea Guvernului pentru piața de capital, în condițiile în care statul și-a respectat, anul trecut, calendarul de listări, și are asumate alte listări, în acest an.
     Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori București, consideră că statul se poate implica direct în dezvoltarea pieței de capital, prin eliminarea barierelor care afectează negativ dezvoltarea pieței.
     În prezent, un grup de oameni din piață lucrează la înlăturarea obstacolelor majore care împiedică piața de capital românească să devină o structură modernă de generare a fluxurilor de capital. 

     *  Minele Berbești și Alunu vor fi scoase din CE Oltenia, înainte de listare
     Minele Berbești și Alunu (județul Vâlcea) vor fi scoase din Complexul Energetic Oltenia, înainte de listarea companiei, cele două unități de exploatare a lignitului urmând să fie preluate, împreună cu peste 1.000 de salariați, de CET Govora, potrivit lui Gabriel Dumitrașcu, șeful Direcției de privatizare din Departamentul pentru Energie.
     Dumitrașcu a precizat că statul va respecta calendarul de listări și privatizări convenit cu Fondul Monetar Internațional, care prevede listarea unui pachet de 15% din Complexul Energetic Oltenia până în luna octombrie a acestui an.
     De asemenea, Guvernul s-a angajat să listeze până în iunie un pachet de 15% din Hidroelectrica (prin majorare de capital) și să vândă pe bursă 51% din titlurile Electrica SA.
     Șeful Direcției de privatizare afirmă că statul va asigura toate condițiile tehnice pentru listarea în termenul convenit pentru cele trei companii, dar oportunitatea momentului va fi decisă de consultanții angajați.
     Statul a reluat licitația pentru desemnarea intermediarului listării Hidroelectrica, iar la termenul limită de luni au depus oferte un număr de cinci consorții, din care fac parte JP Morgan, Citigroup, Goldman Sachs, Morgan Stanley și Deutsche Bank.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  Bugs Bunny
    (mesaj trimis de Oarecare în data de 23.01.2014, ora 07:05)  
 Suntem clapaugi si ne place :)


 
2.  Dai un ban dar stai in fata...
    (mesaj trimis de Theraflu în data de 23.01.2014, ora 09:45)  
 Pe piata de capital din Romania dai un ban dar stai in fata esti protejat de institutii si entitati profesioniste si poti dormi linistit cand ASF chiar si prin purtatorul de cuvant lucreaza pentru tine clientul "adevaratul stapan" al pietei de capital.
 In Romania taxele si comisioanele platite de investitori chiar daca sunt de pana la zece ori mai mari decat in alte piete dezvoltate ele abia acopera salariile si cheltuielile din ASF, salarii care sunt pe aproape dar nu le-au atins pe cele din SUA si sunt garantia ca persoanele care beneficiaza de ele nu pot fi corupte.
 Aici nu se intampla fraude, suveici si escrocherii ca in SUA pentru ca supravegherea si controlul sunt facute cu mult profesionalism si meticulozitate, investitorii nu sunt furati iar ASF vegheaza ca o lupa uriasa la integritatea pietei prin echipele de control si comisari sai adevarati cavaleri jedi ai pietei de capital.
 Enron, Lehman si alte scheme din SUA nu vor prinde niciodata aici pentru ca vor fi raoid eliminati din piata cu clienti cu tot !
 Prin Mircea Ursache ASF tine o permanenta legatura cu BVB, DC, AB, AIPC,BFMS, SIF-urile,pragurile, FP si ceilalt actori ai pietei de capital spre beneficiul si protectia actionarilor de la minoritari pana la cei care trebuie sa faca oferta sau au peste 5%, si armonizeaza permanent legislatia romaneasca cu cea europeana la standarde greu de inteles si pentru pietele dezvoltate sau ambasadori rau intentionati.
 Domnule Ambasador Butcher, chiar daca comisioanele vor mai creste in functie de nevoile institutiilor pietei, chiar daca taxele si impozitele vor mai creste in functie de dorintele statului, chiar daca intermediarii si clientii lor vor disparea, - la ASF cand acest plan maret de dezvoltare a pietei de capital va ajunge la final, sigur va fi cineva sa dea o amenda, un comunicat si sa stinga lumina !
 Bineinteles ca este gluma !


 
  2.1.   who's who  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de the revard system , in data de 23.01.2014, ora 10:05)
 
 Bravo domnu buch..un loc in aga la fp?sau nu sunteti demn de de el?prea putine vorbe despre statul de drept?totusi spuneti cam multe despre redevente care trebuie sa fie zero si salariul pt. romani dat de multinationalele americane 50 de parai iar impozitul platit in state eventual! bravo un loc in amcham cand va expira contractul cu statul american atunci!


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de gigi , in data de 23.01.2014, ora 11:33)
 
 Piata de capital trebuie sa fie un motor al economiei. Inca nu functioneaza. Avem reglementari care se bat cap in cap si impozite. Ex. la FP nu exista prag iar la sifuri exista. Nu sunt societati cu acelasi profil? Apoi sa recunoastem asa cum unul de la meteorologie a ajuns pe linie politica la supravegherea circulatiei aeriene sunt convins ca la institutiile de supravegherea ale pietei de capital usor vom gasi juristi, agronomi, etc... Ca o ducem prost se vede de pe luna. E vina noastra ca am ajuns ca pe linie politica sa avem tot felul de ”experti”...


 
3.  Harinvest
    (mesaj trimis de sandokan în data de 23.01.2014, ora 14:50)  
 Ambasada SUA stie de cazul HARINVEST?


 
4.  Strigaor la ceruri !
    (mesaj trimis de Dan în data de 23.01.2014, ora 15:24)  
  Am sa prezint din nou ce inseamna ASF si fostul CNVM , poate citesc si niste ochi avizati si cu oarecari puteri de decizii aceste comentarii!:
  Legat de comisarii CNVM , as vrea sa va aduc la cunostinta urmatoare situatie aberanta , care persista intr-un stat ce se vrea european ( din anul 2008 o taraim in procese !):
  Cu putin timp inainte de declansarea crizei financiare /imobiliare am investit aproape toate munca mea in actiuni pe BVB . In anul 2008 , CNVM -ul a decis suspendarea actibitatii societatii de brokeraj prin care desfasuram activitatea , astfel toti cei aprox 500 detinatori de actiuni si clienti ai acelei societati de brokeraj am fost lipsiti de dreptul nostru de propietate asupra actiunilor , inclusiv a disponibilitatilor banesti pe care uni le aveau in conturi .Precizez ca , chiar daca acest CNVM ar fi gasit nereguli la firma de brokeraj , nu avea nici un drept asupra propietatii clientilor , deci e strigator la cer si inadmisibil ca deja de 6 ani , la 500 de oameni li s-a luat pur si simplu dreptul de propietate , de catre acesti comisari patiti regeste pt ce ???
  Inca suntem in judecata pt a reintra in posesia actiunilor ( ce a mai ramas din valoarea lor pt ca a scazut f mult valoarea lor )si recuperarea prejudiciilor care se ridica la sume importante .Sugerez ca acei comisari "competenti " sa fie trasi la raspundere si sa raspunda inclusiv cu averea personala !
  Aceasta se intimpla in Romania , stat care se pretinde european !!
  Va rog sa aveti in atentie cazul de la Oradea , pt ca este o tragedie pt sute de oameni . Va stau la dispozitie cu informatiile necesare .
  Multumesc !


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Dan , in data de 23.01.2014, ora 15:27)
 
 adresa mea de mail : denis0044@yahoo.com


 
5.  reformulare a la beast
    (mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 23.01.2014, ora 20:36)  
 Dear Mr. Butcher,
 marele Franklin a avut intr-adevar dreptate in ceea ce priveste death and taxes. Totusi am putea follsoi formularea UE din Jurnalul Oficial din 01.06.2013 si am spune ca they are essentially identical, insa pe noi brutele asa ceva nu ne sperie, poate acesta este si motivul slabei colectari...


 
  5.1.   sua stie???  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.01.2014, ora 22:44)
 
 ASF...BVB...DP CENTRAL = MAFIAAAAAAAA!!SUA STIE???


 
  5.2.   SUA STIE???  (răspuns la opinia nr. 5.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 23.01.2014, ora 22:47)
 
 PAGUBITII DE LA HARINVEST AU PIERDUT TOT DIN CAUZA SUPRAVEGHERII DEFECTUASE FACUTA DE ASF LA HARINVEST ...SUA STIE???


 
  5.3.   basca impozit pe paguba!  (răspuns la opinia nr. 5.2 )
    (mesaj trimis de ANAFură , in data de 24.01.2014, ora 04:24)
 
 Si platesc impozit pe PROFIT pt. actiunile care le-au fost furate. Fiscalitatea romaneasca rulz!


 
  5.4.    Evrica!  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 24.01.2014, ora 10:14)
 
 
  Virgil Bestea a devenit Virgil Brutus.


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Miscellanea, 19:26
MAI:
     Peste 350 de localități din 18 județe sunt nealimentate cu energie electrică iar traficul fluvial este în continuare închis, au anunțat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 19:01
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv a patra ședință de tranzacționare a săptămânii, lichiditatea totală fiind de 73,2 milioane de lei (15,7 milioane de euro), în creștere față de rulajul înregistrat miercuri (53,8 milioane de lei).  click să citești tot articolul
Politică, 18:30
DACIANA SÂRBU:
     Uniunea Europeană nu a făcut suficiente progrese în ce privește reducerea expunerii cetățenilor la substanțe toxice, deși are această obligație, consideră eurodeputata Daciana Sârbu, care a punctat ieri, în cadrul unei dezbateri din plenul Parlamentului European de la Strasbourg, necesitatea unei evaluări exacte a pericolului reprezentat de micro-particulele de plastic la adresa sănătății, în condițiile în care acesta nu este suficient monitorizat sau cunoscut în prezent.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 18:16
     Producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN) a constituit, la data de 17 ianuarie 2018, un depozit la termen, fără prelungire, de 15,06 milioane de lei, la Banca de Export - Import a României Eximbank, se arată într-un raport al companiei remis, ieri, Bursei de Valori București (BVB).  click să citești tot articolul
Macroeconomie, 17:57
CCIB:
     Dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu Kazahstanul constituie o prioritate în strategia de relații externe a Camerei bucureștene, a afirmat Prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în cadrul unei întrevederi cu Excelența Sa Daulet Batrashev, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România, conform unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
16.01.2018
     Fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o participație de 6,42% din acțiunile MedLife, în urma unui schimb, pe piața secundară a Bursei de Valori București, se arată într-un raport...  click să citești tot articolul
16.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care firma britanică de construcții "Carillion" Plc, cu 43.000 de angajați, a intrat în procedură de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0394
2.3783
3.0605
3.9608
0.1832
0.6246
0.2149
4.6514
5.2713
1.5078
3.4196
0.2250
0.4840
1.1163
0.0671
0.4733
1.0007
3.8054
0.3100
1.1803
0.5924
0.0596
0.3558
0.2035
2.7770
0.0392
0.1321
1.0361
0.6256
0.1192
162.6746
5.4782
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
.