AmCham Romania: Facilităţile şi limitările procedurii de eşalonare a datoriilor

F. A.
Macroeconomie / 6 aprilie 2011

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) salută introducerea de către Guvern a procedurii de eşalonare la plată a datoriilor pe care contribuabilii le au către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). AmCham Romania încurajează extinderea procedurii şi la celelalte tipuri de creanţe fiscale, altele decât cele administrate de ANAF, cum ar fi creanţe administrate de bugetele locale, de Administraţia Fondului pentru Mediu, arată un comunicat remis redacţiei.

"Iniţiativa Guvernului de a sprijini firmele aflate în dificultate dar cu perspective de dezvoltare economică este una lăudabilă, însă nivelul garanţiilor suplimentare cerute, care poate atinge un procent de la 10% până la 40% din sumele eşalonate la plată, este unul destul de ridicat. Practic, dacă ar avea aceste resurse, firmele nu ar mai opta pentru o eşalonare a datoriilor, iar cele care au reală nevoie nu vor avea de unde să prezinte astfel de garanţii, deci nu vor putea beneficia de facilitate" a afirmat Ionuţ Simion, Vicepreşedinte AmCham Romania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb