ANA BIRCHALL: "România are potenţialul să devină principalul furnizor de echilibru pe flancul estic al NATO"

Mina Irina
Politică / 16 iunie 2016

În declaraţia politică din această săptămână,, deputatul PSD Ana Birchall a vorbit despre importanţa viitorului Summit NATO de la Varşovia pentru România şi pentru dezvoltarea capacităţilor noastre de apărare şi de integrare în cadrul unor viitoare acţiuni comune cu partenerii noştri nord-atlantici, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"În cei 12 ani de la intrarea în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a dovedit că încrederea investită de partenerii noştri occidentali în maturitatea şi stabilitatea noastră democratică a fost justificată. În prezent, în contextul provocărilor la adresa siguranţei naţionale, europene şi euro-atlantice, România este un real pilon de securitate în regiune şi are potenţialul să devină principalul furnizor de echilibru geostrategic, militar şi politic pe flancul estic al Alianţei", a spus Ana Birchall.

Deputatul social-democrat a subliniat că, în contextul problemelor din regiune, intensificarea prezenţei NATO constituie un element de stabilitate.

"Astăzi, asistăm la o înmulţire a ameninţărilor şi a vulnerabilităţilor de securitate ce transformă contextul regional pe flancul estic într-unul deosebit de complicat şi fac ca stabilitatea să rămână în continuare un obiectiv important. Criza migraţiei, intensificarea fenomenului terorist, criza permanentizată din Ucraina şi politica tot mai agresivă a Federaţiei Ruse aduc în prim-plan nevoia unui răspuns coeziv şi solidar din partea NATO pentru a asigura echilibrul pe flancul estic. În acest context, România trebuie să îşi reafirme solidaritatea şi angajamentul faţă de valorile şi acţiunile comune ale Alianţei Nord-Atlantice, precum şi sprijinul faţă de intensificarea prezenţei NATO la Marea Neagră. România joacă un rol extrem de important în asigurarea unei prezenţe proporţionale a NATO la Marea Neagră, în raport cu potenţialele riscuri la adresa stabilităţii din regiune", a declarat Ana Birchall.

Ana Birchall a adăugat că operaţionalizarea bazelor americane în regiune, inclusiv în România, înseamnă o consolidare a prezenţei NATO în această parte a Europei.

"Summit-ul NATO de la Varşovia este extrem de important pentru România şi pentru toată regiunea noastră, pentru stabilirea unei dimensiuni exacte a implicării noastre în prevenirea şi combaterea ameninţărilor existente pe flancul estic şi, în special, la Marea Neagră. Prezenţa NATO în regiune s-a consolidat în ultima perioadă, odată cu operaţionalizarea bazelor americane, cum este cea de la Deveselu. Dar, ţinând cont de contextul regional delicat, este nevoie ca în cadrul acestui summit să se decidă cât de extinsă va fi prezenţa Alianţei în estul Europei, iar din acest punct de vedere, România va juca fără îndoială un rol esenţial", a afirmat deputatul PSD.

"Angajamentele şi promisiunile pe care ni le-am asumat faţă de partenerii noştri occidentali ne obligă, dar în acelaşi timp ne onorează. Aceasta este şansa României să îşi câştige locul de frunte în ecuaţia de putere din Europa şi din lume şi eu cred că nu trebuie să irosim această şansă. Este şansa noastră să demonstrăm că putem să ne respectăm cuvântul dat, că merităm încrederea şi rolul care ne-a fost alocat şi că România este o voce importantă la masa actorilor strategici. Dar depinde în primul rând numai de noi", a arătat Ana Birchall în finalul declaraţiei politice, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb