Ana Birchall solicită reluarea discuţiilor asupra proiectului privind conversia creditelor

Mirabela Vasile
Politică / 2 septembrie 2015

Deputatul PSD Ana Birchall, raportor al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor în problema creditelor în franci elveţieni a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că trebuie reluate dezbaterile pe proiectul de lege privind conversia creditelor pe care l-a iniţiat în 2014.

"Am solicitat Biroului Permanent al Comisiei pentru buget punerea pe ordinea de zi şi reluarea în regim de urgenţă a discuţiilor asupra proiectului de lege L345/2014 - Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori, prin care propun o posibilă soluţie pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă românii cu credite în franci elveţieni, sufocaţi de majorările ratelor bancare lunare, exclusiv din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar", a declarat Ana Birchall.

Deputatul PSD a arătat că a cerut băncilor şi instituţiilor bancare să comunice Comisiei de buget ce măsuri au fost luate pentru a soluţiona criza creditelor în franci elveţieni. "Astăzi, în calitate de raportor al Comisiei de buget finanţe şi bănci, am cerut oficial băncilor să ne comunice ce măsuri au luat pentru împărţirea poverii financiare a creditelor în franci elveţieni şi pentru rezolvarea problemelor grave legate de majorarea ratei de schimb valutar. Această solicitare a fost adresată următoarelor instituţii: Consiliul Patronatelor Bancare, Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor, instituţii care acoperă întreg spectrul sistemului bancar, precum şi fiecărei bănci în parte", a menţionat Ana Birchall.

Ana Birchall a mai spus că, până în acest moment, instituţiile care au răspuns solicitării de a transmite informaţiile privind măsurile adoptate pentru a rezolva problema creditelor în franci elveţieni sunt Volksbank România, Consiliul Patronatelor Bancare din România şi Banca Naţională a României.

Deputatul social-democrat a explicat că unele instituţii bancare nu şi-au îndeplinit angajamentele asumate de a împărţi povara creditelor cu proprii clienţi, iar în acest context, Legislativul trebuie să vină cu o soluţie. "Având în vedere răspunsurile primite, din care rezultă că nu s-au respectat angajamentele asumate de către bănci la dezbaterile Comisiei pentru o împărţire corectă şi echitabilă a poverii între creditori şi debitori, precum şi prin prisma numeroasele plângeri primite din partea clienţilor cu credite în CHF, care subliniază inflexibilitatea şi lipsa dialogului din partea unor bănci, consider că se impune în regim de urgenţă intervenţia Legislativului pentru rezolvarea acestei situaţii", a încheiat Ana Birchall.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb