Alegerea domiciliului fiscal la o adresă nefrecventată de către reprezentanţii legali ai firmei, în timp ce activitatea administrativă şi gestionarea efectivă a afacerilor se realizează la o altă adresă, se poate dovedi contraproductivă, atrage atenţia Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat trimis redacţiei.
Instituţia sfătuieşte contribuabilii să se asigure de primirea corespondenţei la adresa de la domiciliul fiscal ales deoarece ANAF are obligaţia legală de a transmite toate actele administrative fiscale la această adresă, pentru a asigura o informare completă.
Comunicatul precizează că ANAF este în plin proces de evaluare a unor modalităţi legale alternative de comunicare oficială şi prin mijloace electronice şi subliniază atât importanţa alegerii domiciliului fiscal în locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, cât şi a necesităţii informării ANAF ori de câte ori apar astfel de modificări.
Instituţia dă ca exemplu situaţia relatată în media de administratorul unei firme, în urma căreia au fost adoptate măsurile legale pentru facilitarea continuării activităţii economice. "În acelaşi timp, atât această situaţie, cât şi altele, reflectă o lipsă de interes a contribuabililor privind importanţa legală a domiciliului fiscal", subliniază ANAF.