Actualizare 15:28 CA al TVR a adoptat noi măsuri de diminuare a cheltuielilor
În şedinţa de astăzi, Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat o serie de măsuri de limitare imediată a cheltuielilor, după ce ANAF a blocat conturile Televiziunii, ca urmare a faptului că aceasta are o datorie fiscală de aproximativ 457 de milioane de lei.
Astfel, potrivit unui comunicat remis redacţiei, CA a decis închiderea, de la 1 august, a postului TVR News, conţinutul urmând a fi preluat de celelalte canale TVR.
Tot în şedinţa de astăzi, a fost luată în discuţie închiderea TVR HD şi transformarea postului TVR 2 într-unul cu emisie de înaltă definiţie. CA a hotărât şi comasarea Direcţiei Ştiri cu Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive, în vederea diminuării posturilor de conducere.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat luni, 20 iulie a.c., conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate - începând din anul 2005 - către bugetul de stat.
Potrivit legislaţiei în vigoare, în condiţiile actuale, TVR nu poate efectua decât plăţile aferente drepturilor salariale şi datoriilor către stat, ceea ce ar putea duce la blocarea activităţii TVR în scurt timp.
TVR transmite că, în mod constant, administraţia Televiziunii Române a făcut publică situaţia financiară a instituţiei, luând în acelaşi timp şi o serie de măsuri care să ducă la diminuarea cheltuielilor cu personalul şi producţia TV. Astfel, cheltuielile cu personalul au fost cu 15% mai mici în 2014 faţă de anul anterior, iar costurile de producţie au scăzut cu 24% în cazul TVR 1 şi cu 9% pentru TVR 2.
Televiziunea Română arată că a explicat cu argumente sustenabile, atât autorităţilor, cât şi opineii publice, cauzele care au condus la situaţia financiară foarte dificilă în care se află TVR şi a atras atenţia asupra necesităţii indexării taxei TV, principala sursă de venituri a televiziunii publice şi a modificării legislaţiei care afectează funcţionarea TVR. Taxa TV din România nu a fost indexată la inflaţie în ultimii 12 ani şi este cea mai mică din Europa, în condiţiile în care costurile operaţionale au crescut de la an la an.
La finalul anului 2014, datoriile totale au scăzut cu peste 11% faţă de 2013, de la 787,8 milioane de lei la 699,4 milioane de lei. În decursul anului anterior, TVR a achitat la termen toate obligaţiile la bugetul de stat, iar datoria fiscală a instituţiei a scăzut cu 12%, de la 511 milioane de lei în 2013, la 449 de milioane de lei. În 2014, nu mai puţin de 30% din veniturile aferente taxei TV au mers către bugetul de stat.
Conducerea TVR a făcut cunoscute sursele de deficit şi numeroasele demersuri întreprinse pentru actualizarea cadrului legislativ în vederea unei finanţări corecte a televiziunii publice. În acest sens, a fost elaborată şi lansată în dezbatere publică o propunere de proiect legislativ, document transmis comisiilor de specialitate din Parlamentul României şi publicat pe site-ul tvr.ro.
---
Actualizare 13:49 RATB: Debitul de 272 milioane lei este contestat în instanţă
Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) transmite că la data de 20 iulie 2015 se înregistra cu o datorie de 272.431.800 lei, în prezent, acest debit calculat de ANAF fiind contestat în instanţă de către Regie, aflându-se în faza de recurs.
"Regia Autonomă de Transport Bucureşti a luat la cunoştinţă despre documentul emis de ANAF, prin care s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente în conturile bancare ale RATB, precum şi a sumelor care urmează a fi obţinute din încasările zilnice", se arată într-un comunicat al RATB.
Potrivit Regiei, suma datorată înregistrată de ANAF provine din taxa pe valoarea adăugată care include şi subvenţia acordată beneficiarilor de gratuităţi şi reduceri (pensionari, elevi, studenţi etc), în conformitate cu H.C.G.M.B. nr 139/2006, pentru perioada septembrie 2007 - martie 2013.
---
• ACTUALIZARE 11:18
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) transmite că, în urma inventarierii creanţelor bugetare de recuperat de la marii contribuabili, a instituit popriri pe conturile TVR şi Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).
"Precizăm că, în perioada următoare, ANAF va institui popriri pe conturile tuturor marilor contribuabili care înregistrează datorii către bugetele de stat, în funcţie de vechimea arieratelor", se arată într-un comunicat al instituţiei remis redacţiei.
---
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv), având în vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, au declarat pentru Mediafax mai multe surse din Televiziunea Română.
Potrivit sursei citate, motivul blocării conturilor îl constituie datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat şi faptul că sub conducerea lui Stelian Tănase, preşedintele - director general al TVR, instituţia nu ar mai fi respectat memorandumul din 2012, prin care Guvernul a permis eşalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe o perioadă de şapte ani, au mai spus sursele citate.
Această situaţie, care poate duce la blocarea activităţii televiziunii publice, urmează să fie analizată în şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie (CA) al TVR, conform aceloraşi surse.
Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.
Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.
ANAF a mai blocat conturile SRTv în mai 2012, din cauza datoriilor acumulate - din 2005 până la finalul lui 2011 - către bugetul de stat, care erau la momentul respectiv în valoare de 308 milioane de lei, din care 229 de milioane de lei debite, diferenţa fiind reprezentată de penalităţi.
În iunie 2012, Guvernul a aprobat procedura prin care ANAF a deblocat pentru o perioadă de şase luni conturile televiziunii publice.
Ulterior, în baza unui memorandum aprobat de Guvern, datoriile SRTv au fost eşalonate pe o perioadă de şapte ani.