Anca Rarău, directorul executiv de marketing al BCR, va prelua postul de Consilier al Preşedintelui

Mina Irina
Bănci-Asigurări / 19 iunie 2017

Anca Rarău, directorul executiv de marketing al BCR, va prelua postul de Consilier al Preşedintelui

Începând cu luna iulie anul curent, Anca Rarău, directorul de marketing al Băncii Comerciale Române (BCR) va prelua funcţia de Consilier al Preşedintelui, potrivit unui comunicat al băncii trimis Redacţiei.

În document se arată: "Odată cu această decizie, la solicitarea sa, Anca Rarău se va reloca în Cluj, oraşul natal, iar Ionuţ Stanimir, directorul de comunicare al băncii, va asigura şi coordonarea interimară a direcţiei marketing".

Anca Rarău are o experienţă de peste 20 de ani în marketing, alăturându-se Băncii Comerciale Române în toamna anului 2012.

Absolventă a Universităţii Babes-Bolyai din Cluj, Facultatea de Stiinţe Economice, având un EMBA la Conservatoire Nationale des Arts et Metiers din Paris şi un master acordat de Academia de Studii Economice Bucureşti, Anca Rarău îşi va continua activitatea în zona de consiliere şi strategie de brand, conform sursei citate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Concretizati, nu ne incurcati; consilier al presedintelui Iohannis, al presedintelui Treichl sau al presedintelui de scara din blocul nostru. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb