ANCOM propune noi condiţii tehnice pentru localizarea precisă a apelurilor către 112

George Forcoş
Miscellanea / 12 august 2016

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat astăzi în consultare publică un proiect de decizie care urmăreşte creşterea calităţii informaţiilor de localizare transmise către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU), se arată într-un comunicat de presă, publicat pe site-ul instituţiei.

Potrivit proiectului de decizie, operatorii de telefonie mobilă vor avea obligaţia transmiterii către administratorul 112, în maxim 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului de urgenţă, a informaţiilor de localizare care să conţină latitudinea şi longitudinea apelantului, cel puţin pentru apelurile de urgenţă de pe smartphone.

Totodată, pentru a îmbunătăţi capacitatea SNUAU de a determina informaţia de localizare în cazul apelurilor de urgenţă în curs de soluţionare, furnizorii de reţele publice de telefonie mobilă vor pune la dispoziţie orice alte informaţii pe care le deţin sau pe care le pot obţine prin utilizarea sistemelor şi echipamentelor din reţea pentru determinarea cât mai exactă a localizării apelantului.

"În prezent, dispeceratele de urgenţă realizează localizarea apelurilor pe baza metodei "cell-ID", folosită pe scară largă la nivel european, care este însă insuficientă pentru o localizare de calitate a apelantului. Prin această metodă sunt generate zone de căutare cu raze mari (în cazul unor spaţii puţin populate, când celula acoperă suprafeţe mai mari) sau cu raze de căutare mai mici, dar insuficient de precise (în cazul unor spaţii dens populate), acurateţea localizării fiind influenţată de obstacolele existente pe calea de propagare radio, precum şi de alţi factori fizici care determină distanţa pâna la care este posibilă stabilirea legăturii radio între terminalul mobil şi antenă", se menţionează în comunicatul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb