ANFP provoacă instituţiile publice la o nouă competiţie

F. A.
Comunicate de presă / 1 martie 2012

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a lansat cea de-a V-a ediţie a Competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România, conform unui comunicat remis redacţiei.

Competiţia se adresează tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice şi are ca obiectiv recunoaşterea, diseminarea şi premierea bunelor practici întâlnite în sectorul public românesc.

Pentru anul 2012, tematicile competiţiei, stabilite în acord cu prezentul context socio-economic, sunt:

- Responsabilitatea şi implicarea instituţională în sprijinul grupurilor sociale vulnerabile

- Protejarea şi promovarea patrimoniului naţional în colaborare cu societarea civilă

- Implementarea unor mecanisme de comunicare instituţională în slujba cetăţeanului

Înscrierea în competiţie se face online, pe site-ul ANFP, în perioada 1 martie - 30 aprilie.

Andras SZAKAL, preşedintele ANFP, a afirmat: "Invit instituţiile şi autorităţile publice să se alăture şi anul acesta demersului nostru şi să-şi înscrie proiectele în Competiţia celor mai bune practici. Însuşi faptul că ne aflăm la cea de-a V-a ediţie a acestui eveniment este un garant al implicării ANFP în promovarea calităţii în administraţia publică".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb