ANFP s-a consultat cu SED LEX pentru elaborarea politicilor publice

Marius Constantin
Politică / 7 mai 2015

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor "SED LEX" au participat, marţi, la consultări programate de Agenţie în contextul elaborării, la nivelul ANFP, a documentelor de politici publice, respectiv Strategia privind funcţia publică 2015-2020 şi Strategia privind formarea profesională 2015-2020.

În cadrul întrevederii au fost discutate teme care privesc dialogul social, evoluţia funcţiei publice, competenţe instituţionale în gestionarea personalului din administraţia publică, domenii care stau la baza documentelor de politici publice pe care Agenţia le va elabora în anul 2015, arată un comunicat transmis ieri redacţiei.

Totodată, această întâlnire confirmă preocupările ANFP privind îmbunătăţirea dialogului social pentru funcţionari publici şi reprezintă încă un pas către un dialog social responsabil, care să ducă la relaţii de cooperare şi nu de conflict.

De asemenea, ANFP a purtat discuţii pe parcursul lunii aprilie şi cu reprezentanţi ai mediului academic şi ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb