ANI: Florentina Costache, fosta soţie a lui Teodorovici, avere nejustificată de 204.241 euro

Elena Deacu
Anticorupţie / 15 iulie 2015

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că fosta soţie a ministrului de finanţe Eugen Teodorovici, Florentina Costache, deţine o diferenţă nejustificată în avere, în cuantum de 722.230,92 lei (aprox. 204.241 euro).

"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 722.230,92 Lei (aprox. 204.241 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2000 - 2012 de către Florentina Costache (fostă Teodorovici), funcţionar public în cadrul Ministerului Transporturilor, împreună cu familia", se arată într-un comunicat al ANI.

Instituţia anunţă că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate, împreună cu familia, de către Florentina Costache, în perioada 2000 - 2012.

Potrivit ANI, persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Florentina Costache a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, transmite ANI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb