Atacul asupra cargoului turcesc ANT a amplificat tensiunile din Marea Neagră, iar Ankara avertizează că noi incidente pot scăpa de sub control şi cere tuturor părţilor să evite paşii care pot adânci conflictul.
Escaladare periculoasă în Marea Neagră: un cargo turcesc sub pavilion vanuatuan, care transporta mărfuri uscate din portul Odesa spre Turcia, a fost atacat în noaptea de 28 mai cu o dronă aeriană fără pilot, iar doi cetăţeni turci din echipaj au suferit răni uşoare, potrivit Ministerului turc de Externe, conform publicaţiei americane online International Business Times (IBT).
Forţele ruse au atacat cargoul turcesc ANT după ce nava a părăsit un port din regiunea ucraineană Odesa, afirmă Marina ucraineană, conform platformei guvernamentale ucrainene United24.
Atacul a lovit suprastructura navei, a provocat un incendiu şi a rănit membri ai echipajului, conform aceleiaşi surse. Bărcile Marinei ucrainene au evacuat rapid cei doi membri răniţi ai echipajului şi i-au transportat la o unitate medicală, a mai precizat sursa citată.
Ministerul turc de Externe afirmă că a transmis la toate nivelurile, către toate părţile relevante, preocupările Ankarei faţă de riscurile şi ameninţările pe care le aduce pentru regiune escaladarea recentă a războiului în Marea Neagră, conform IBT. Instituţia reiterează avertismentul adresat tuturor părţilor să se abţină de la paşi care ar putea duce la o escaladare necontrolată a conflictului.
Potrivit relatării IBT, Ankara le aminteşte părţilor relevante că rămâne pregătită să dezvolte măsuri regionale, orientate spre rezultate, pentru a preveni o nouă escaladare şi pentru a accelera procesul de pace, susţine Ministerul turc de Externe.
Consecinţe pentru securitatea maritimă
Incidentul a avut loc la o zi după ce drone au lovit, în largul coastei turceşti a Mării Negre, trei petroliere asociate „flotei din umbră” folosite de Rusia pentru a eluda sancţiunile, relatează Turkish Minute. Publicaţia notează că atacurile par să se înscrie în campania Ucrainei împotriva logisticii energetice ruseşti.
Cel mai recent atac amplifică temerile că Marea Neagră, coridor esenţial pentru exporturile ucrainene şi pentru transporturile de energie ruseşti, devine un teatru tot mai periculos al războiului, potrivit Turkish Minute.
Evoluţia apare într-un moment în care, după cum notează publicaţia, regiunea înregistrează o creştere semnificativă a incidentelor de securitate care vizează nave comerciale şi cargouri, fapt care alimentează îngrijorările companiilor globale de transport maritim cu privire la posibile perturbări ale rutelor comerciale internaţionale şi la creşterea costurilor de transport şi asigurare maritimă.


















































Opinia Cititorului