Comitetul de reglementare al Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a analizat propunerea de suspendare a Licenţei nr. 991, în şedinţa de astăzi, pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, acordată societăţii "Ciga Energy". prin Decizia ANRE nr. 241/08.02.2011. Principalul motiv al acestei propuneri este obstrucţionarea activităţii ANRE de monitorizare a pieţei de energie electrică prin furnizarea de date incomplete şi, uneori, chiar eronate, cu privire la activitatea societăţii de Parte Responsabilă cu Echilibrarea (PRE) pentru circa a 640 participanţi la piaţă, conform unui comunicat de presă al ANRE.
ANRE arată în comunicat: "În urma analizei raportului privind propunerea de suspendare, membrii Comitetului de reglementare au apreciat că măsura suspendării este una disproporţionată faţă de gravitatea faptei constate şi ar pertuba activitatea participanţilor la piaţă pentru care societatea asigură echilibrarea financiară, cu atât mai mult cu cât, în prezent, ANRE are în vedere revizuirea reglementărilor cu privire la piaţa de energie electrică, având în vedere situaţia apărută în piaţă de energie în lunile ianuarie şi februarie".
În consecinţă, Comitetul de reglementare al ANRE a respins propunerea de suspendare si a decis supravegherea strictă a activităţii de PRE pe care "Ciga Energy" o desfăşoară, precum şi două măsuri de conformare, cu perioadă de conformare de 30 de zile.
Aceste măsuri presupun prezentarea unei proceduri de alocare a dezechilibrelor între participanţii la piaţă care să fie avizată de ANRE.
A doua măsură prevede prezentarea datelor într-un format stabilit de direcţia de specialitate din cadrul ANRE, prin care "Ciga Energy să arate modul transparent de tratament între participanţii la piaţă din PRE-urile pe care le gestionează".