ANRE: Proiectul Programului multianual de reglementări, pentru anii 2016, 2017 şi 2018, supus dezbaterii publice

Ioana Dogaru
Companii / 26 februarie 2016

Consecvenţi principiilor unei reglementări predictibile, transparente şi responsabile faţă de piaţa de energie, deoarece numai un cadru de reglementare stabil şi sigur poate contribui la procesul de consolidare a pieţei în vederea dezvoltării unui sector energetic modern şi integrat, ANRE supune consultării publice proiectul Programului multianual de reglementări, întocmit pentru anii 2016, 2017 şi 2018, potrivit unui comunicat de presă.

În procesul de elaborare a reglementărilor ANRE urmăreşte aplicarea celor mai bune practici europene în domeniu, adaptate la specificul naţional, în cadrul unui proces consultativ obligatoriu la nivelul transparenţei decizionale.

Prin activităţile avute în vedere în cadrul proiectului programului multianual de reglementări în vederea armonizării reglementărilor cu prevederile legislative naţionale şi europene din domeniul energiei, ANRE contribuie la realizarea următoarelor obiective strategice principale:

- promovarea unei pieţe interne europene de energie electrică şi gaze naturale sigură, şi garantarea condiţiilor adecvate pentru funcţionarea eficientă şi sigură a reţelelor de energie electrică şi gaze naturale

- dezvoltarea unui sistem energetic naţional sigur, fiabil şi eficient, orientat către consumator, care să permită promovarea eficienţei energetice şi integrarea surselor regenerabile de energie

- creşterea gradului de transparenţă prin respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei şi gazelor naturale a obligaţiilor ce le revin,

- protecţia consumatorului, inclusiv prin informarea cât mai corectă şi completă a consumatorilor

- facilitarea accesului la reţea pentru capacităţile noi de producţie, în special prin eliminarea obstacolelor care împiedică accesul noilor participanţi la piaţa de energie electrică şi gaze naturale sau utilizarea surselor regenerabile de energie

- creşterea eficienţei funcţionării sistemelor de transport şi distribuţie a energiei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb