ANRP a început transmiterea titlurilor de plată pentru prima tranşă a despăgubirilor acordate titularilor de dosare soluţionate din Cadrilater, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.
Titlurile de plată vor fi onorate, în cel mult 180 de zile de la emiterea acestora, de către Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene/Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv prin ordin emis de şeful Cancelariei Primului-ministru sau decizia de plată emisă de ANRP, în temeiul Legii nr. 9/1998, se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu 2015. Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.