Antonescu: "Cei implicaţi în Iniţiativa România Liberală nu au de ce să mai fie membri ai PNL"

F. A.
Politică / 22 aprilie 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că membrii partidului care sunt implicaţi în Iniţiativa România Liberală nu au de ce să mai fie membri de partid, din moment ce militează împotriva PNL, relatează sursele de presă.

Antonescu a fost întrebat cum vede lansarea Iniţiativei România Liberală, acesta precizând că este inacceptabil ca vreun membru al PNL să se asocieze în vreun fel cu un grup de oameni al cărui document fondator şi fundamental este îndreptat împotriva PNL.

"Că e mare, că e mică, fundaţia, aşezământul respectiv - cum doriţi să-i spuneţi - nu dăunează PNL. Că PNL, soarta sa, scorul său politic, reuşitele sale sau nereuşitele sale nu pot fi influenţate de astfel de grupuscule fără legitimitate, fără consistenţă, aşa cum există informaţiile. Altceva însă trebuie spus foarte limpede. Este inacceptabil ca vreun membru al PNL să facă parte, să susţină, să se asocieze în vreun fel cu un grup de oameni al cărui document fondator şi fundamental este îndreptat în totalitate împotriva PNL, nici măcar a preşedintelui PNL, ca de obicei. Este pur şi simplu un micuţ şi plicticos manifest anti-PNL", a susţinut Antonescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb