ANUL TRECUT: Active Power Solutions, cifră de afaceri cu 60% mai mare

Valentin Busuioc
Companii #IT / 18 februarie 2015

Grupul de companii IT Active Power Solutions (APS), deţinut de antreprenorul clujean Cătălin Chiş, a încheiat 2014 cu o creştere de 60% a cifrei de afaceri, până la 4,5 milioane euro, de la 2,8 milioane euro în 2013, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Tot la finele anului trecut, APS avea 300 de angajaţi şi 13 birouri deschise în ţara noastră şi unul în Marea Britanie.

Strategia de dezvoltare pe termen lung vizează, la nivel intern, zona de resurse umane şi abordarea de noi zone de afaceri.

În 2014, APS şi-a facut debutul pe zona de soluţii de comunicare B2C, prin deschiderea primelor magazine Vodafone în franciză, ceea ce a generat şi primele vânzări în retail ale grupului. Tot anul trecut, a avut loc achiziţia companiei Barandi, care a determinat abordarea pieţelor internaţionale în domeniul soluţiilor software, iar antreprenorul este în continuare deschis către astfel de parteneriate, se mai arată în comunicat.

Pentru acest an, Cătălin Chiş estimează o creştere de 25% a cifrei de afaceri pe actuala structură a organizaţiei. Grupul APS intră în 2015 cu o nouă linie de afaceri: un start-up în domeniul sănătăţii, mai precis platforma de comunicare Doctrina, care va asigura interconectarea între medici, farmacişti şi companiile producătoare de medicamente.

Funcţionarea platformei în România este rezultatul parteneriatului dintre APS şi compania slovenă Doctrina, specializată în soluţii de marketing şi comunicare destinate pieţei farmaceutice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb