Ţara noastră a cheltuit, anul trecut, 2,87 miliarde lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare au reprezentat 0,49% din PIB, în creştere cu 0,01 puncte procentuale faţă de anul 2011, informează Institutul Naţional de Statistică.
"În anul 2012, au fost cheltuite pentru activitatea de cercetare-dezvoltare în cele patru sectoare de performanţă 2872,7 milioane lei, din care 2355,5 milioane lei cheltuieli curente, respectiv 82,0% şi 517,2 milioane lei cheltuieli de capital, respectiv 18,0 %. Ponderea cheltuielilor de capital pentru dotarea unităţilor care au desfăşurat activitate de cercetare-dezvoltare, a scăzut cu 1,2 puncte procentuale în anul 2012, faţă de anul 2011", se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Anul trecut, cercetarea fundamentală a înregistrat o scădere de 2,0 puncte procentuale în cheltuielile totale destinate activităţii de cercetare-dezvoltare, comparativ cu anul 2011, respectiv de la 43,4% la 41,4%. Cercetarea aplicativă a avut anul trecut o creştere de 2,2 puncte procentuale în cheltuielile totale, respectiv de la 39,2% la 41,4%. Dezvoltarea experimentală, s-a menţinut ca pondere la acelaşi nivel în cheltuielile totale în anul 2012, faţă de anul 2011.
După sursele de finanţare ale cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare în anul 2012, fondurile publice au cea mai ridicată pondere, respectiv 49,9%, urmate de sursele de la întreprinderi, respectiv 30,9%.
Din fondurile publice cele mai mari sume au primit unităţile din sectorul guvernamental (59,5%), urmate de unităţile din sectorul învăţământ superior (25,0%). Sursele de finanţare pentru activitatea de cercetare-dezvoltare din străinatate au fost orientate în cea mai mare parte către unităţile din sectorul mediului de afaceri (37,7%) şi sectorul învăţământ superior (35,9%).
Intensitatea cercetării (calculată ca raport între cheltuielile totale de cercetare-dezvoltare şi produsul intern brut) în anul 2012, a înregistrat o pondere de 0,49%, în creştere cu 0,01 puncte procentuale faţă de anul 2011, potrivit sursei citate.
La 31 decembrie 2012, lucrau în activitatea de cercetare-dezvoltare 42674 persoane, din care 19774 erau femei, reprezentând 46,3%.
Pe categorii de ocupaţii, în anul 2012, ponderea cea mai mare a salariaţilor din activitatea de cercetare-dezvoltare a fost reprezentată de cercetători 65,2% din total, respectiv 27838 salariaţi, în creştere cu 2349 salariaţi, faţă de anul 2011. Ponderea categoriei "tehnicieni şi asimilaţi" a fost de 13,6%, respectiv 5800 de salariaţi.