AP: Costurile reconstrucţiei Ucrainei sunt estimate la peste 500 miliarde de euro

C.A.
Internaţional / 23 februarie, 18:25

AP: Costurile reconstrucţiei Ucrainei sunt estimate la peste 500 miliarde de euro

Costurile reconstrucţiei Ucrainei după război sunt estimate la peste 500 de miliarde de euro pentru următorul deceniu, potrivit unui raport comun realizat de autorităţile de la Kiev, Banca Mondială, UE şi ONU, relatează AFP.

„Costurile de reconstrucţie continuă să crească şi sunt estimate acum la 587,7 miliarde de dolari într-un orizont de zece ani, echivalentul de trei ori a PIB-ului Ucrainei în 2025”, notează documentul.

Raportul, actualizat anual de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, evaluează pagubele şi necesităţile de finanţare pentru perioada cuprinsă între debutul războiului şi decembrie 2025. Cele mai afectate domenii sunt locuinţele, infrastructura de transport şi sectorul energetic.

Potrivit documentului, distrugerile şi nevoile de investiţii sunt concentrate în special în regiunile apropiate liniei frontului şi în marile centre urbane. Cele mai mari necesităţi pe termen lung sunt estimate în transporturi (82 miliarde de euro), energie (77 miliarde de euro), locuinţe (77 miliarde de euro), comerţ şi industrie (54 miliarde de euro) şi agricultură (47 miliarde de euro).

Regiunile Doneţk, în est, şi Harkov, în nord-est, unde luptele continuă, vor necesita investiţii majore pentru refacere. În cazul capitalei Kiev, oraş cu aproximativ trei milioane de locuitori, costurile de reconstrucţie sunt evaluate la peste 15 miliarde de dolari, în condiţiile în care acesta a fost vizat frecvent de atacuri ruseşti cu drone şi rachete, transmite AFP.

Raportul avertizează că impactul uman, socio-economic şi de mediu al invaziei ruse se va resimţi „timp de generaţii”.

De la începutul războiului, aliaţii occidentali ai Ucrainei au mobilizat peste 400 de miliarde de dolari sub formă de ajutor financiar, militar şi umanitar, potrivit Institutului Kiel. O mare parte din aceste fonduri este utilizată în prezent pentru susţinerea efortului de război şi menţinerea economiei pe linia de plutire.

În decembrie, UE a aprobat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027, destinat în principal sprijinirii apărării Ucrainei. Totuşi, Ungaria, condusă de premierul Viktor Orban, a ameninţat că ar putea bloca acest sprijin, potrivit AFP.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0968
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5761
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8359
Gram de aur (XAU)Gram de aur716.2653

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb