APMGR cere demisia ministrului Sănătăţiii şi preşedintelui CNAS

George Forcoş
Politică / 18 octombrie 2017

APMGR cere demisia ministrului Sănătăţiii şi preşedintelui CNAS

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organism reprezentativ al companiilor producătoare de medicamente generice, solicită prim-ministrului Mihai Tudose demiterea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog şi a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, se precizează într-un comunciat de presă.

Potrivit sursei citate, APMGR îl acuză pe ministrul Bodog de încălcarea Programului de Guvernare şi de promovarea unor politici de sănătate în detrimentul pacienţilor.

Laurenţiu Mihai, director executiv al APMGR, a declarat: "Este inacceptabil ca, în timp ce pacienţii nu mai găsesc medicamente generice cu preţ redus din cauza taxei clawback sau le găsesc la preţuri ce necesită coplată, oficiali de rang înalt să susţină că taxa clawback nu a crescut în ultimul an, că este la un nivel rezonabil, iar bugetul alocat consumului de medicamente s-ar fi dublat în ultimii ani".

APMGR este o organizatie non-guvernamentală care îşi propune să contribuie în mod activ la îmbunătăţirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacienţii români.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb