APMGR: Creşterea prescrierilor de medicamente generice ar aduce economii anuale semnificative

F.A.
Companii / 28 noiembrie 2013

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) susţine că, printr-o creştere a volumului de prescrieri cu medicamentele generice (80% din total prescrieri) s-ar obţine economii anuale de aproximativ 100 milioane euro pentru bugetul statului şi pentru pacienţi, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Laurenţiu Mihai, Director Executiv al APMGR, declară: "Economiile rezultate ar putea fi direcţionate către alte zone sub presiune ale sistemului de sănătate, cum ar fi construirea de noi spitale, creşterea salariilor personalului medical sau plata arieratelor sistemului medical".

Deşi cota de piaţă a medicamentelor generice a crescut semnificativ în multe ţări în ultimul deceniu, genericele reprezintă mai puţin de 25% din piaţă în Luxemburg, Italia, Irlanda, Elveţia, Japonia şi Franţa, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (The Organisation for Economic Co-operation and Development - OECD).

Raportul OECD "Health at a glance 2013" menţionează: "Cota de piaţă a medicamentelor generice a crescut semnificativ în ultimul deceniu, în multe ţări. Cu toate acestea, medicamentele generice reprezintă mai puţin de 25% din piaţă în Luxemburg, Italia, Irlanda, Elveţia, Japonia şi Franţa, în comparaţie cu aproximativ 75% din piaţă cât reprezintă în Germania şi Regatul Unit".

Totodată, OECD arată că rata de prescriere redusă a medicamentelor generice în Franţa (12%), comparativ cu Marea Britanie (80%), indică necesitatea unei mai bune informări a medicilor, pentru reducerea costurilor sistemului de sănătate prin prescrierea de medicamente generice.

APMGR este afiliată la Asociaţia Europeană a Producătorilor de Medicamente Generice (EGA), organizaţia europeană reunind cele mai importante companii farmaceutice producătoare de medicamente generice.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb