Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 07.04.2009
Arest cetățenesc
     În ziua de astăzi, spui ceva și analiștii de meserie înțeleg exact altceva, așa că încep printr-o clarificare. Nu știu sigur cine e vinovat în cazul George ("Gigi") Becali, dar sper ca Justiția să dea un verdict rapid și corect. Iar dacă se va dovedi că a fost vorba de o privare ne-legală de libertate, verdictul trebuie să fie și dur. E inacceptabil ca cineva să-și trimită pe străzi gorilele înarmate pentru a-i ridica și ancheta pe unii cetățeni (oricît de hoți de mașini ar fi aceștia). Pe de altă parte, mă întreb de ce Poliția a demarat ancheta abia după două luni. În fine, mitingul de la miezul nopții, în fața tribunalului, mi s-a părut inacceptabil. Mai ales pentru că autoritățile au asistat, placide, la tulburarea liniștii publice.

     Acum, pentru că nu pot fi bănuit (sper) de vreo simpatie pentru vreuna dintre părțile acestui scandal, să trecem la chestiuni de principiu. Are dreptul un cetățean să "își facă singur dreptate"? Răspunsul nu e atât de simplu precum pare. Dacă ne referim la substituirea autorităților cu interogatorii prin baruri și pumni împărțiți de "badigarzi", evident că răspunsul e negativ. Dar dacă ne referim la simplul act de a aresta pe cineva atunci când autoritățile nu pot sau nu au timpul să intervină?

     Practica aceasta există și este legală în multe sisteme democratice. Se cheamă "arest cetățenesc" (citizen"s arrest). Ea există în practic toate statele americane. În esență, oricare cetățean poate să-l aresteze pe infractorul care comite un delict sau poate fi solicitat de poliție să participe la arestarea acelui individ. În Canada, spre exemplu, un cetățean poate să aresteze, fără mandat, și pe cineva care încearcă să scape de sub escorta autorităților ori dacă, proprietar fiind, găsește pe cineva care i-a pătruns, nelegal, pe proprietate. În Statele Unite, se consideră, adesea, drept "arest cetățenesc" și actul unui ofițer de poliție care intervine în afara jurisdicției sale teritoriale.

     Evident, "arestul cetățenesc" nu înseamnă că ai dreptul de a-i încuia în pivniță pe presupușii infractori. Cel care a efectuat arestul e obligat să notifice poliția de îndată ce acest lucru devine posibil. De asemenea, cel care a efectuat arestarea este răspunzător penal pentru eventualele abuzuri. Prin urmare, regulile, circumstanțele și limitele arestului cetățenesc sunt clar enunțate. În Australia, spre exemplu, cetățenii au la dispoziție o adresă de Internet de unde se pot informa cu privire la condițiile în care pot opera un asemenea arest.

     Arestul cetățenesc este recunoscut și în Europa. Evident, el este întâlnit în legislația britanică și irlandeză. Dar și legislația continentală îl admite. În Suedia și Finlanda oricine poate aresta pe altul nu doar în flagrant, ci oricând există un mandat emis pe numele acelei persoane. În Portugalia și Franța poți aresta pe cineva pe care îl prinzi în timp ce comite o faptă care e pedepsită cu închisoarea. Legea din Germania este mai restrictivă, pentru că enunță o condiție suplimentară: ca identitatea făptuitorului să fie incertă (deci reținerea să aibă sens și ca măsură de identificare).

     În proiectul noului Cod de Procedură Penală este admis, la art. 310, dreptul fiecărei persoane de a-l prinde pe făptuitor, dacă acesta este suprins în flagrant. Nu sunt recunoscute sau admise, din păcate, alte situații, cum ar fi cazul infracțiunii consumate, dar pentru care a fost emis un mandat. E specificată și obligația de a-l preda "de îndată" pe suspect, împreună cu eventualele probe. Nu se precizează însă ce înseamnă acest "de îndată". Cea mai gravă lipsă a proiectului de lege este că nu stabilește reguli cât de cât precise. Așa cum stau lucrurile, este doar un minuscul pas înainte față de actualul Cod (art. 465), care precizează doar că odată reținut, suspectul trebuie "condus înaintea autorității". Nu e enunțată nicio denumire specială a procedeului sau a dreptului de arest cetățenesc, cititorul trebuind să-l deducă dintr-un singur rând din paragraful articolului ce tratează "infracțiunea flagrantă".

     Lipsa de claritate, în cazul legislației românești, este efectul unei culturi juridice etatiste în care drepturile și competențele cetățenilor sunt tratate cu totul ancilar în raport cu drepturile și competențele "organelor". Altfel spus, cetățeanul este văzut ca un asistat perpetuu, iar orice inițiativă cetățenească e privită sub specia unei uzurpări.

     Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că și statele care recunosc și reglementează arestul cetățenesc tratează aspru sechestrarea de persoane, chiar când aceasta se face sub pretextul recuperării unui prejudiciu. În Decembrie 2008, fostul star al fotbalului american O.J. Simpson a fost condamnat pentru "răpire" și alte infracțiuni. Ce făcuse el? Împreună cu trei complici, îl ținuse într-o cameră de hotel, sub amenințarea armei, pe un individ pe care îl acuza că furase câteva trofee sportive (cu care Simpson făcea comerț). A primit nouă ani de închisoare, pe care în prezent îi execută. 
Cătălin Avramescu
 

 

.