ASF a aprobat reglementările pentru piaţa AeRO de pe BVB

A.C.
Piaţa de Capital / 11 decembrie 2014

Ieri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat reglementările pentru AeRO, noul sistem alternativ de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), arată un comunicat remis azi redacţiei.

Potrivit sursei citate, noua piaţă pentru IMM-uri va fi lansată la o dată ce va fi comunicată ulterior.

"Lansarea AeRO va fi o schimbare de directie cu privire la piata de capital ca sursa de finantare pentru antreprenori", mai notează sursa citată.

Odată cu intrarea în vigoare a noului regulament, există noi cerinţe de listare aplicabile societăţilor care doresc să fie listate pe AeRO. Cea mai importantă schimbare este adusă de introducerea rolului de Consultant Autorizat, potrivit ASF.

Persoanele juridice care vor să îşi asume rolul de Consultant Autorizat vor oferi sprijin crucial pentru emitenţi înainte de debutul lor şi în timpul procesului de listare, dar şi cu privire la cerinţele de raportare şi transparenţă de după debutul emitentului. Ei vor fi, de asemenea, responsabili pentru consilierea companiilor cu privire la orice probleme juridice şi administrative care apar, şi vor contribui la pregătirea documentaţiei relevante, solicitată de către participanţii la piaţă.

Consultanţii Autorizaţi vor avea un rol important în conectarea companiilor emitente de acţiuni cu investitorii, mai notează reprezentanţii ASF.

BVB va crea un indice de piaţă dedicat AeRO, care va include companiile listate pe AeRO.

Cu excepţia obligaţiei de a avea desemnat un Consultant Autorizat, companiile care doresc să se listeze pe AeRO trebuie să aibă o capitalizare de piaţă anticipată de cel puţin 250.000 euro, fie printr-un plasament privat, o Ofertă Publică Iniţială sau pe baza evaluării realizate de Consultantul Autorizat.

De asemenea, o companie listată pe AeRO va trebui să aibă un free-float de cel puţin 10% sau minimum 30 de acţionari.

Compania, beneficiind de sprijinul Consultantului Autorizat, va trebui să emită un document de prezentare, cu informaţii despre activitatea companiei şi cele mai recente situaţii financiare.

În cazul creşterii capitalului prin plasament privat nu va fi necesară întocmirea unui prospect, şi nici aprobarea ASF pentru documentaţie.

Pe lângă noua secţiune de piaţă AeRO, Sistemul Alternativ de Tranzacţionare va avea în continuare alte două segmente: unul pentru acţiuni internaţionale şi altul pentru obligaţiuni.

"Sistemul Alternativ de Tranzacţionare rămâne un MTF administrat de BVB, conform directivei MiFID. BVB aplică propriile reguli, astfel încât listarea şi tranzacţionarea să se efectueze în mod eficient şi în siguranţă, asigurând în acelaşi timp transparenţă suficientă pentru toţi investitorii care decid să tranzactioneze pe această piaţă", potrivit comunicatului.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb