ASF a avut o implicare susţinută în proiectele derulate de ESMA şi EIOPA

Ioana Dogaru
Companii / 22 aprilie 2016

Ca membru al Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) şi al Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avut o implicare susţinută în proiectele derulate de cele două instituţii pe perioda ultimelor şase luni (octombrie 2015 - martie 2016), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Reprezentanţii ASF participă atât la procesul de elaborare a documentelor de lucru în cadrul grupurilor şi a comitetelor permanente (elemente de legislaţie primară şi secundară, ghiduri şi recomandări, rapoarte, opinii, avize tehnice pentru Comisia Europeană), cât şi la procesul decizional, în cadrul reuniunilor Consiliului de Administraţie (în cazul EIOPA) şi ale Consiliului Supraveghetorilor.

Activitatea în cadrul Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA)

Pentru prima dată de când a devenit membru al autorităţilor europene de supraveghere a pieţei financiare, România este acum reprezentată în principala structură de conducere a Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale, în urma alegerii domnului Mişu Negriţoiu, Preşedinte ASF, ca membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii.

ASF a nominalizat experţi în mai multe grupuri de lucru, printre care se numără şi cele constituite pentru elaborarea Manualului de Supraveghere al EIOPA şi pentru redresarea şi rezoluţia firmelor de asigurare.

ASF a lucrat, în premieră, alături de echipa EIOPA la redactarea ediţiei de toamnă a Raportului de stabilitate financiară, capitolul I - "Evoluţia macroeconomică şi principalele riscuri".

Pe de altă parte, reprezentanţii ASF au transmis informaţii cu privire la rezultatele exerciţiului de "Mistery Shopping" organizat în 2015 de către Autoritatea din România.

Activitatea în cadrul Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA)

Reprezentanţii ASF care activează în grupurile de lucru din cadrul ESMA au participat la elaborarea unor ghiduri, proiecte, standarde tehnice şi rapoarte aferente atât activităţii de reglementare, cât şi activităţii de supraveghere.

În cadrul reuniunii Consiliului Supraveghetorilor ESMA din data de 27 ianuarie 2016, ASF a semnat Memorandumul de Înţelegere TARGET 2 Securities, încheiat între Banca Centrală Europeană şi autorităţile membre ESMA, parte în proiectul TARGET 2 Securities (T2S). Acordul de Cooperare T2S are drept scop creşterea eficacităţii funcţiei de supraveghere în legătură cu Target 2 Securities şi cu Depozitarii Centrali, dar şi asigurarea unei funcţionări adecvate a acestora atunci când utilizează serviciile T2S.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. MAI bine s-ar ocupa de BVB-RASDAQ;le-au rezolvat pe toate incolo..

    DNA ar rezolva super la cloaca ASF..

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb